pis interj. – 1. Se folosește pentru a chema pisica. – 2. Arată minimul ce se poate pronunța. – Megl. pis. Creație expresivă, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se folosește adesea cu reduplicare. Ideea de bază trebuie să fie aceea de mers silențios, cf. pîș. – Der. pisoi, s. m. (pisic; Arg., înv., monedă de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisică, s. f. (mîță; Olt., frîna căruței; numele celor trei persoane care precedă și anunță brezaia), cu suf. – -ică, cf. megl. pisă, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. după Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. după Lahovary 1661 și Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), țig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s. m. (pisoiaș); pisicesc, adj. (de pisică); pisicește, adv. (ca pisicile); pisicuță, s. f. (rămurele cu flori de salcie). Cf. Bărbulescu, Arhiva, XXX, 387-8. invariabilpis
pis/pis-pís interj. invariabilpis
pis și pîs interj. de chemat pisica (mîța). A nu zice nicĭ pîs, a nu zice nicĭ mîc, nicĭ cîrc, a tăcea absolut. – Rușiĭ cheamă pisica pin [!] kis-kis. invariabilpis
pis ! int. cu care se cheamă pisica: pis ! pis ! [Onomatopee]. ║ n. niciun glas: fără să zică nici pis ISP. (cf. meiu !). invariabilpis
PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ♦ Expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nicio vorbă, a tăcea chitic. [Var.: pâs interj.] – Onomatopee. invariabilpis
pis-pís v. pis invariabilpispis
piș/piș-píș (fam.) interj. substantiv neutrupiș
PIȘ2 interj., s. n. (Pop.) 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care urinează. 2. S. n. Urină. – Din pișa (derivat regresiv). substantiv neutrupiș
PIȘ1 interj. (Fam.; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee. substantiv neutrupiș
pișu s. invar. (pop., eufem.) urină. substantiv neutrupișu
piș-píș v. piș substantiv neutrupișpiș
pîs, V. pis. temporarpîs
1) pîș m. V. pîlș. temporarpîș
pis și pîs interj. de chemat pisica (mîța). A nu zice nicĭ pîs, a nu zice nicĭ mîc, nicĭ cîrc, a tăcea absolut. – Rușiĭ cheamă pisica pin [!] kis-kis. temporarpis
2) pîș și pî́șa, interj. care arată huĭetu celuĭ ce umblă în vîrfu picĭoarelor ca să nu-l audă alțiĭ: s´a strecurat pîș-pîș (saŭ pîșa-pîșa) pin [!] coridor. V. pîșin, foșnesc. temporarpîș
pîlș m. (vsl. bg. plŭhŭ, id., rudă cu belhiță și germ. bilch, id.). Un fel de șoarice roșiatic care trăĭește pin [!] tufișurĭ (myoxus avellanarius). – Și pîș și alunar. V. șomîc. temporarpîlș
piș, a -á v. tr. (lat. *pissiare [v. intr.], it. pisciare, eng. pišer, pv. pissar, vfr. pissier, nfr. pisser. D. rom. vine sîrb. pišati). Triv. Ud urinînd: pisica a pișat covoru. V. refl. Urinez. verb tranzitivpiș
pișa, piș (pop., obs.) I. v. t. a uda cu urină II. v. r. a urina, a face pipi verb tranzitivpișa
pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd verb tranzitivpișa
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare. verb tranzitivpișa
a se pișa (pe ceva / pe cineva) expr. a desconsidera total (ceva / pe cineva). verb tranzitivasepișa
a se pișa (în) contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de tact apărând o cauză dinainte sortită eșecului. verb tranzitivasepișa
a pișa ochii expr. (vulg.) a plânge. verb tranzitivapișaochii
du-te și te pișă! expr. (vulg.) lasă-mă-n pace!, pleacă! verb tranzitivduteșitepișă