pironi, pironesc v. t. (intl.) a aresta, a închide. verb tranzitivpironi
pironí, pironesc, vb. tranz. – A se chinui, a se necăji; a se supăra: „Că io n-am rost să trăiesc / Că numai mă pironesc” (Bilțiu 1990: 348). – Din piron „cui de oțel” (< sl. pironŭ). verb tranzitivpironi
pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă verb tranzitivpironi
pironì v. 1. a înfige cu piroane; 2. a înțepeni: a pironi ochii în pământ; 3. fig. a fixa: într'însul își pironiseră toate sperările BĂLC. verb tranzitivpironì
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. Abate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron. verb tranzitivpironi
pironésc v. tr. (d. piron). Fixez cu piroane (Rar). Fig. Țin fix, țin țeapăn așa în cît [!] să nu se maĭ poată mișca: a pironi pe cineva într´un zid. A-țĭ pironi privirea în cineva, în ceva, a privi fix. – În Munt. vest împiroĭéz. verb tranzitivpironesc
pironi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)pironi | pironire | pironit | pironind | singular | plural | ||
pironind | pironiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | pironesc | (să)pironesc | pironeam | pironii | pironisem | |
a II-a (tu) | pironești | (să)pironești | pironeai | pironiși | pironiseși | ||
a III-a (el, ea) | pironește | (să)pironeai | pironea | pironi | pironise | ||
plural | I (noi) | pironim | (să)pironim | pironeam | pironirăm | pironiserăm | |
a II-a (voi) | pironiți | (să)pironiți | pironeați | pironirăți | pironiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | pironesc | (să)pironească | pironeau | pironiră | pironiseră |