PIROGRAVÁ vb. I. tr. A grava cu un instrument de metal ascuțit la vârf și înroșit electric sau în foc. [< fr. pyrograver]. verb tranzitivpirograva
pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză verb tranzitivpirograva
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. Agrava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver. verb tranzitivpirograva
pirograva verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)pirograva | pirogravare | pirogravat | pirogravând | singular | plural | ||
pirogravând | pirogravați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | pirogravez | (să)pirogravez | pirogravam | pirogravai | pirogravasem | |
a II-a (tu) | pirogravezi | (să)pirogravezi | pirogravai | pirogravași | pirogravaseși | ||
a III-a (el, ea) | pirogravează | (să)pirogravai | pirograva | pirogravă | pirogravase | ||
plural | I (noi) | pirogravăm | (să)pirogravăm | pirogravam | pirogravarăm | pirogravaserăm | |
a II-a (voi) | pirogravați | (să)pirogravați | pirogravați | pirogravarăți | pirogravaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | pirogravează | (să)pirograveze | pirogravau | pirogravară | pirogravaseră |