pirită definitie

PIRÍTĂ s.f. Sulfură naturală de fier. [< fr. pyrite]. substantiv femininpirită

PIRÍTĂ s. f. sulfură naturală de fier sau de cupru. (< fr. pyrite) substantiv femininpirită

*pirítă f., pl. e (fr. pyrite, f., it. pirite, f., d. vgr. pyrites, m., d. pyr, foc. V. pirosteĭe și barut). Min. O peatră galbenă aurie care e o sulfură de fer [!] (Fe S₂) și care e foarte răspîndită atît în vinele minerale, cît și în rocele eruptive saŭ terenurile sedimentare, unde e rezultată de multe orĭ din reducerea sulfatelor. Există și pirită de cupru saŭ calcopirită (Cu Fe S₂), răspîndită în mineralele de cupru. substantiv femininpirită

pirítă s. f., g.-d. art. pirítei; pl. piríte substantiv femininpirită

pirită f. sulfură de fier găsită în pământ. substantiv femininpirită

PIRÍTĂ, pirite, s. f. Bisulfură naturală de fier, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric, conținând uneori și aur, argint, cupru etc. – Din fr. pyrite. substantiv femininpirită

*marcasítă f., pl. e (fr. marcassite, d. ar. markašitha; ngr. markási). Min. Bisulfură naturală de fer [!] (Fe S₂), numită și pirită albă, care e o peatră [!] galbenă ca auru și care se întrebuințează în gĭuvaĭergerie. substantiv femininmarcasită