!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă verbpipernici
pipernicì v. 1. a se strânge, vorbind de plante; 2. a lâncezi, vorbind de viețuitoare: un bătrân slab pipernicit ISP. [Origină necunoscută]. verbpipernicì
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec. verbpipernici
pipernicésc v. tr. (d. piper, din cauza credințeĭ populare că cine înghite nemestecat un bob de piper, nu maĭ crește). Opresc din creștere, fac să rămîĭe nedezvoltat. V. refl. Mă opresc în creștere: un copil, un cal, un copac pipernicit. V. împilesc și zîrnesc. verbpipernicesc
pipernici verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)pipernici | pipernicire | pipernicit | pipernicind | singular | plural | ||
pipernicind | piperniciți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | pipernicesc | (să)pipernicesc | piperniceam | pipernicii | pipernicisem | |
a II-a (tu) | pipernicești | (să)pipernicești | piperniceai | piperniciși | piperniciseși | ||
a III-a (el, ea) | pipernicește | (să)piperniceai | pipernicea | pipernici | pipernicise | ||
plural | I (noi) | pipernicim | (să)pipernicim | piperniceam | pipernicirăm | piperniciserăm | |
a II-a (voi) | piperniciți | (să)piperniciți | piperniceați | pipernicirăți | piperniciserăți | ||
a III-a (ei, ele) | pipernicesc | (să)pipernicească | piperniceau | piperniciră | piperniciseră |