PINGELUÍ vb. IV. v. pingeli. verb tranzitivpingelui
pingeluì v. 1. a pune pingele; 2. fam. a înșela. verb tranzitivpingeluì
pingelui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)pingelui | pingeluire | pingeluit | pingeluind | singular | plural | ||
pingeluind | pingeluiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | pingeluiesc | (să)pingeluiesc | pingeluiam | pingeluii | pingeluisem | |
a II-a (tu) | pingeluiești | (să)pingeluiești | pingeluiai | pingeluiși | pingeluiseși | ||
a III-a (el, ea) | pingeluiește | (să)pingeluiai | pingeluia | pingelui | pingeluise | ||
plural | I (noi) | pingeluim | (să)pingeluim | pingeluiam | pingeluirăm | pingeluiserăm | |
a II-a (voi) | pingeluiți | (să)pingeluiți | pingeluiați | pingeluirăți | pingeluiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | pingeluiesc | (să)pingeluiască | pingeluiau | pingeluiră | pingeluiseră |