pingea definitie

pingeá (pingéle), s. f. – Talpă de încălțăminte. Tc. (per.) pence (Șeineanu, II, 295; Loebel 76; Lokotsch 1620), cf. alb. pandzë (Meyer 318), bg. penče, sb., cr. pendže (Cihac, II, 250). – Der. pingeli, vb. (a bate pingele; a înșela, a escroca; a trage pe sfoară) pentru sensul al doilea cf. papugiu, potlogar, potcovi; pingelui, vb. (a pune pingele), rar; pingeluială, s. f. (dresul pingelelor). substantiv femininpingea

pingea, pingele s. f. (iron.) obraz. substantiv femininpingea

pingeá și (Olt.) pengeá f, pl. ele (turc. pencé și pençe, d. pers. penğe, laba). Partea din nainte [!] a tălpiĭ la încălțăminte: a pune pingele noĭ unor ghete vechĭ. Fig. Fam. A pune cuĭva pingele, a-l pingeli, a-l înșela. V. rindea, tejghea. substantiv femininpingea

pingeá s. f., art. pingeáua, g.-d. art. pingélei; pl. pingéle, art. pingélele substantiv femininpingea

pingeà f. talpa cismei (la încălțămintea țărănească); fig. a pune cuiva pingeaua, a-l înșela (locuțiune metaforică luată dela cismari). [Turc. PENDJE]. substantiv femininpingeà

PINGEÁ, pingele, s. f. Bucată de talpă folosită pentru a înlocui partea anterioară a tălpilor uzate (uneori și tocurile); p. ext. partea anterioară a tălpii încălțămintei, pe care se calcă. [Var.: pingícă s.f] – Din tc. pençe. substantiv femininpingea