Alege sensul dorit: pin -substantiv masculin pin -temporar

pin definitie

credit rapid online ifn

pin (píni), s. m. Arbore (Pinus silvestris). – Mr. chin, megl. pin. Lat. pĭnus (Pușcariu 1318; Candrea-Dens., 1389; REW 6519), cf. it., sp. pino, prov., cat. pi, fr. pin, port. pinho.Der. pinos, adj. (de pin). substantiv masculinpin

1) pin m. (lat. pinus, pin, [din *picnus], d. pix, pícis, rășină. [V. păcură]; it. sp. pino, fr. pin, pv. cat. pi, pg. pinho). Un fel de brad care se întrebuințează la construcțiunĭ (corăbiĭ, catarge) și la ars. – Îs maĭ multe felurĭ de pini: pinu de pădure, pinu maritim (din care se scoate un fel de terbentină [!] și colofoniu), pinu american ș. a. Eĭ pot ajunge pînă la o înălțime de 50 de metri, dar sînt și speciĭ de 5-10 metri. substantiv masculinpin

credit rapid online ifn

2) pin prep. (din pe și în, ca din, din, de și in. V. prin). Străbătînd, percurgînd [!]: merg pin casă, trec pin apă, mă plimb pin lume, pin toate locurile, (fig.) am trecut pin multe suferințe. Pintre [!]: pin străinĭ. Arată ajutoru, mijlocu saŭ instrumentu: pin tine am scăpat de primejdie, pin învățătură a ajuns unde este, pin vorbă l-a captivat. – În est (pînă la Bz.) se zice pin, ĭar în colo [!] pîn, întocmaĭ ca din și dîn. În vechime, pînă pe la 1600, se zicea prin, ceĭa ce azĭ nu se maĭ zice nicăirĭ [!], deși se scrie. substantiv masculinpin

pin s. m., pl. pini substantiv masculinpin

pin m. frumos arbore totdeauna verde, oferă lemn de ars și de construcțiune (Pinus silvestris). [Lat. PINUS]. substantiv masculinpin

PIN1 prep. v. prin. substantiv masculinpin

PIN2, pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent (Pinus silvestris). Pin maritim = varietate de pin2 cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima).Lat. pinus. substantiv masculinpin

PIN3, pini, s. m. (La pl.) Piciorușe conductoare prin care se montează pe placa unui calculator microprocesorul (cipul); părțile conectorului tată ce intră în conectorul mamă. – Din engl. pin. substantiv masculinpin

PIN4 s. n. 1. (Fin.) Semnătură electronică necesară pentru efectuarea operațiilor în rețeaua de bancomate. 2. (Telec.) Cod de acces la deschiderea unui telefon mobil, pentru a putea accesa informațiile de pe cartela SIM și rețelele de telefonie. – P[ersonal] I[dentification] N[umber]. substantiv masculinpin

2) pin prep. (din pe și în, ca din, din, de și in. V. prin). Străbătînd, percurgînd [!]: merg pin casă, trec pin apă, mă plimb pin lume, pin toate locurile, (fig.) am trecut pin multe suferințe. Pintre [!]: pin străinĭ. Arată ajutoru, mijlocu saŭ instrumentu: pin tine am scăpat de primejdie, pin învățătură a ajuns unde este, pin vorbă l-a captivat. – În est (pînă la Bz.) se zice pin, ĭar în colo [!] pîn, întocmaĭ ca din și dîn. În vechime, pînă pe la 1600, se zicea prin, ceĭa ce azĭ nu se maĭ zice nicăirĭ [!], deși se scrie. temporarpin

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipin

pin  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pin pinul
plural pini pinii
genitiv-dativ singular pin pinului
plural pini pinilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z