pilaf definitie

a-i da (cuiva) pilaf expr. (vulg. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. substantiv neutruaida

piláf (piláfuri), s. n. – Orez fiert cu unt, mîncare orientală. Mr. pilaf, megl. pileaf. Tc. pilav (Roesler 601; Șeineanu, II, 295; Lokotsch 1656; Roonzevalle 59), cf. ngr. πιλάφι, bg. pilav, it. pilao, fr. pilaf, pilaw. – Der. pilafgiu, s. m. (mîncător de pilaf; turc), din tc. pilafci. substantiv neutrupilaf

piláf n., pl. urĭ (turc. [d. pers. scr.] pilav, ngr. piláfi, sîrb. bg. pilav, rus. piláv). Un fel de mîncare făcută din orez fert [!] în unt și opărit cu fertură [!] de carne (saŭ și cu apă simplă) și în care se amestecă uneorĭ și bucățele de carne. – În nord piláv. V. plachie. substantiv neutrupilaf

piláf s. n., pl. piláfuri substantiv neutrupilaf

pilaf n. mâncare turcească din orez fiert cu unt la care s´adaogă uneori carne de miel sau de berbece: un morman de pilaf alb și fumegos OD. [Turc. PILAV]. substantiv neutrupilaf

PILÁF, pilafuri, s. n. Mâncare de orez (sau arpacaș), gătită de obicei cu came (de pasăre) sau cu legume, ciuperci etc. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) pilaf = a) a bate (pe cineva) foarte tare; a nimici; b) a uimi peste măsură, a ului. – Din tc. pilâv, ngr. piláfi. substantiv neutrupilaf