pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă verb tranzitivpiguli
pigulì v. 1. a ciuguli, vorbind de păsări; 2. fig. a migăi. [Tras din pic (cf. ciuguli, din cioc)]. verb tranzitivpigulì
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec. verb tranzitivpiguli
pigulésc v. tr. (imit. înrudit cu pic și cĭugulesc). Vest. Cĭugulesc. Cĭupesc (curăț de parale): l-a pigulit la stos. verb tranzitivpigulesc
piguli verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)piguli | pigulire | pigulit | pigulind | singular | plural | ||
pigulind | piguliți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | pigulesc | (să)pigulesc | piguleam | pigulii | pigulisem | |
a II-a (tu) | pigulești | (să)pigulești | piguleai | piguliși | piguliseși | ||
a III-a (el, ea) | pigulește | (să)piguleai | pigulea | piguli | pigulise | ||
plural | I (noi) | pigulim | (să)pigulim | piguleam | pigulirăm | piguliserăm | |
a II-a (voi) | piguliți | (să)piguliți | piguleați | pigulirăți | piguliserăți | ||
a III-a (ei, ele) | pigulesc | (să)pigulească | piguleau | piguliră | piguliseră |