piezi definitie

PIÉZ s.m. Unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe metru pătrat. [Pron. pi-ez. / < fr. pièze, cf. gr. piezein – a presa]. substantiv masculinpiez

PIÉZ s. m. unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe m². (< fr. pièze) substantiv masculinpiez

pĭez m. (lat. pes, pĕdis, picĭoru de la gleznă´n jos; it. pie[de], pv. pe, fr. pied, sp. pie, pg. pé. Înț. de „semn răŭ” a venit din credința populară că, după cum porneștĭ cu cutare picĭor, așa-țĭ va merge. Întîĭ s´a zis *pĭed, de unde pl. pĭezĭ, și de aci un noŭ sing. piez, precum și un fem pĭază, după vĭață-vĭețĭ. V. pĭeziș). Vest. Întorsătura (cotitura) unuĭ ornament pe pînză (rev. I. Crg. 8, 344). Piez răŭ saŭ pĭezĭ răĭ, lucru de răŭ auguriŭ, semn răŭ: nu vreaŭ să se´ntîlnească nunta cu mortu, că era pĭez răŭ (Gorj. CL. 1912, 1054); care lucru (pĭerderea steaguluĭ) în loc de pĭezĭ răĭ (semn răŭ) se socotește (Cost. I, 279, și´n glosaru cron. luĭ Cant. în „Anuar de Geogr.”, Bucureștĭ, 1911, 161). În pĭez, pĭeziș. – Mold. a fi răŭ saŭ bun de chejĭ (sau cheșĭ) a avea chejĭ răĭ saŭ bunĭ, a fi norocos orĭ nu, a reuși orĭ nu; a fi în chejĭ răĭ saŭ bunĭ, a fi răŭ saŭ bine dispus. V. pĭază. substantiv masculinpĭez

piéz (unitate de măsură) s. m., pl. piézi; simb. pz substantiv masculinpiez

piez a. și adv. oblic. [Origină necunoscută]. substantiv masculinpiez

piéz (piézi), s. m. – 1. (Înv.) Picior. – 2. (În expresia în piez) În curmeziș, peste. – Var. chezi, cheji. Mr. peză „glumă”. Lat. pĕdem (Pușchilă, Anuar de Geografie, II (1911), 159; Pușcariu, Dacor., I, 415; Scriban, Arhiva, XXIX, 49; Drăganu, Dacor., II, 611; Pușcariu, Lr., 199), cf. REW 6439. Sensul de „picior”, propriu tututor der. romanice, există și în rom., cf. va grăi omului cuvinte bune, și le va grăi cu hiclenșug, de-l va batjocoi, adică va grăi peste piezi (Îndreptarea Legii); unde peste piezi stă în locul expresiei actuale peste picior, cf. fr. par-dessus la jambe (Tiktin traduce rău această exprimare, cum că ar însemna „a vorbi cu dublu înțeles”). Pentru a înțelege evoluția semantică, trebuie să pornim de la ideea banală, că ziua cuiva ar fi bună sau rea după cum iese din casă cu piciorul drept sau cu cel stîng înainte; de aici în piezi „după cum iese bine sau rău, nesigur”; în piezi buni „cu piciorul drept, sub auspicii bune”; în piezi răi „fără noroc, în ceas rău”. Var. cheji, s. m. pl. (Mold., dispoziție, chef, stare de spirit) este normală fonetic și semantic. Der. pieziș, adv. (în curmeziș); împiezișat, adj. (întretăiat, oblic); piază, s. f. (șansă, noroc, dispoziție, chef, gust), sing. refăcut după pl. piezi; piezos, adj. (nefericit, de rău augur; nenorocit, fără noroc). substantiv masculinpiez

PIÉZ¹, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze. substantiv masculinpiez

PIÉZ² s. m. v. piază. substantiv masculinpiez