piept definitie

pept (est) și pĭept (vest) n., pl. urĭ (lat. pĕctus, péctoris, it. petto, fr. pis [uger], sp. pecho, pg. peito). Partea trupuluĭ în care se află inima și plămîniĭ și care e formată din coaste și stern (în anatomie torace). În special, partea dintre gît și pîntece (în opoz. cu spatele). În bucătărie, carnea de la pept [!]: pept de găină. S. m. Partea cămășiĭ bărbăteștĭ care acopere [!] peptu: pepțiĭ cămășiĭ (partea dreaptă și stîngă la un loc). Un pept de munte, un munte greŭ de suit care se înalță drept în fața ta. Boală de pept, boală de plămînĭ și a căilor respiratoriĭ. A da pept cu cineva, a te întîlni cu el dușmănește, a te cĭocni. A ținea pept, a rezista, a opune rezistență. A pune peptu, a te răpezi la luptă. A apuca pe cineva de pept, a-ĭ cere socoteală energic. A sta pept la pept, a sta față´n față dușmănește. substantiv neutrupept

pĭept, V. pept. substantiv neutrupĭept

PIEPT, (1, 2, 4), piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cil cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această came. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus. substantiv neutrupiept

piépt (piépturi), s. n. – 1. Torace. – 2. Sîn, mamelă, țîță. – 3. Coastă, pantă. – 4. Plastron, pieptar de cămașă sau de bluză. – Mr. chieptu, megl., istr. chiept. Lat. pĕctus (Pușcariu 1310; Candrea-Dens., 1382; REW 6335), cf. it. petto, fr. pis, sp. pecho, port. peito. Cu sensul 4 este m., pl. piepți (cf. Caragață, BF, III, 35). Cuvînt de uz general (ALR, I, 39). – Der. pieptar, s. n. (vestă, ilic, platoșă; partea din față a cămășii; curea lată care se trece peste pieptul unui cal înhămat); pieptăraș, s. n. (ilicel; obiect de îmbrăcăminte pentru sugari); pieptiș, adv. (direct, față în față); pieptos, adj. (robust, puternic; arogant, înfumurat); pieptoșa (var. pieptoși), vb. refl. (a se îngîmfa, a se făli). – Din rom. provin bg. keptar (Capidan, Raporturile, 205), rut. kyptár (Miklosich, Wander., 17; Candrea, Elemente, 402). substantiv neutrupiept

piept n. (pl. piepturi) 1. partea superioară a corpului și cavitatea în care se află plămânii și inima; 2. perete osos al acestei cavități în opozițiune cu spatele; 3. prin analogie: piept de munte, piept de pământ ISP. ║ m. (pl. piepți) 1. partea anterioară a unei cămăși bărbătești; 2. carne dela piept: piepți de păsări. [Lat. PECTUS]. substantiv neutrupiept

a trage în piept / pe sfoară expr. a înșela, a păcăli. substantiv neutruatrageînpiept

cu coliva-n piept expr. în pragul morții; muribund. substantiv neutrucucolivanpiept

a se bate cu cărămida în piept expr. 1. a se lăuda. 2. a mânca foarte repede. substantiv neutruasebatecucărămidaînpiept

a-i crește grădinița pe piept expr. (intl.) a muri; a fi ucis. substantiv neutruaicreștegrădinițapepiept