picluí (picluiésc, picluít), vb. – A cerne. – Var. pitlui. Rut. pytljuvaty (Tiktin; Candrea), cf. pol. pytlować, ceh. pytlovati. – Der. piclă, adj. (fină), se zice despre făină. verb tranzitivpiclui
picluĭésc v. tr. (din maĭ raru pitl- [Bucov.], rut. pitlĭuvati, pol. pytlować, a cerne, d. pytel, sită; ung. pitle, pitlik, sită, d. germ. beutel, sită. P tl = cl, cp. cu cotlesc și coclesc, atlaz și aclaz). Est. Cern făina foarte fin. – Pop. chicluĭesc. verb tranzitivpicluĭesc
picluit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | picluit | picluitul | picluită | picluita |
plural | picluiți | picluiții | picluite | picluitele | |
genitiv-dativ | singular | picluit | picluitului | picluite | picluitei |
plural | picluiți | picluiților | picluite | picluitelor |