pian definitie

PIAN s.n. Instrument muzical cu coarde și cu clape, la care se cântă prin apăsarea clapelor, care comandă niște ciocănele ce lovesc coardele; pianoforte. [Pron. pian, pl. -ne, var. piano. / < germ. Piano, fr., it. piano(forte)]. substantiv neutru pian

PIÁN1 s. n. instrument muzical dintr-o cutie mare de rezonanță suspendată pe trei picioare, cu claviatură și coarde metalice lovite cu ciocănele prin intermediul unor taste. (< germ. Piano, it. piano) substantiv neutru pian

PIÁN2 s. n. boală tropicală, asemănătoare cu sifilisul, dar neveneriană, produsă de treponemă, manifestată prin leziuni cutanate sau viscerale cu aspect de fragă. (< fr. pian) substantiv neutru pian

pián s. n., pl. piáne substantiv neutru pian

*pián (2 sil.) n., pl. e și urĭ (fr. piano, prescurtat din it. pianoforte saŭ fortepiano. V. plan, forte). Un mare instrument muzical compus din niște coarde întinse într´o ladă în poziție orizontală (la pianin [!] verticală) și izbite de niște cĭocănașe de lemn care se pun în mișcare cînd împingĭ niște clape: a cînta din (saŭ la) pian. – Și pĭano, pl. piane. – Ideĭa pianuluĭ a venit de la Bartolomeŭ Cristófori (Cristófali) din Padova, care, la 1711, ca să evite sunetu pițigăĭat al clavicimbaluluĭ, fabrică primu pian. La 1750 Godfried Silbermann, fabricant de orgĭ din Freiberg (Saxonia) reuși să facă pianu (orizontal), ĭar la 1752 Friedrich făcu pianinu (vertical). substantiv neutru pian

PIÁN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanță așezată pe trei picioare și dintr-o serie de coarde metalice, care vibrează când sunt lovite de niște ciocănele acționate prin apăsarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian acționat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe niște suluri speciale de hârtie introduse în aparat. Pian cu manivelă = pian automat care funcționează prin învârtirea unei manivele. 2. Arta de a interpreta o compoziție muzicală la un pian (1). [Var.: (rar) piáno s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte]. substantiv neutru pian

piano n. mare instrument de muzică, în care sonurile se produc lovind coardele metalice cu clapele claviaturei. substantiv neutru piano

a cânta la pian expr. 1. (intl.) a i se prevala amprentele digitale. 2. a spăla rufe de mână. substantiv neutru acântalapian

fugi cu pianul, că se varsă clapele! expr. (iron.) pleacă! substantiv neutru fugicupianul

a închide pianul expr. (intl.) a păstra un secret, a-și ține gura. substantiv neutru aînchidepianul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului pian

pian   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pian pianul
plural piane pianele
genitiv-dativ singular pian pianului
plural piane pianelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z