perima definitie

PERIMÁ vb. refl. (despre idei, teorii etc.) a se învechi, a se demoda, a ieși din uz. ◊ (jur.; despre un proces) a se stinge, a se anula pentru lipsa de activitate din partea reclamantului în termen legal. (< fr. périmer, lat. perimere) verbperima

PERIMÁ vb. I. refl. (Despre idei, teorii etc.) A se învechi, a se demoda, a ieși din uz. ♦ (Jur.; despre un proces) A se stinge, a se anula pentru lipsa de activitate din partea reclamantului în termen legal. [< fr. périmer, cf. lat. perimere – a anula]. verbperima

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză verbperima

perimà v. Jur. a se pierde un proces din lipsă de urmărire la timp. verbperimà

PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer. verbperima

*periméz (mă) v. refl. (fr. périmer, d. lat. pér-imo, -imere, -emptum, a nimici, d. émere, a cumpăra. V. iredent, peremptoriŭ, prompt). Jur. Mă sting pin [!] prescripțiune, vorbind de o procedură. Pin [!] ext. Perd [!] valoarea din cauza expirăriĭ terminuluĭ [!] de valabilitate, vorbind de bilete, de mandate ș. a. verbperimez