perfect definitie

PERFÉCT, -Ă adj. Care are toate calitățile; desăvârșit. // adv. De acord; foarte bine, excelent. // s.n. (Gram.) Timp al verbului care arată o acțiune petrecută și încheiată în trecut. [< lat. perfectus, cf. it. perfetto, fr. parfait]. adjectivperfect

PERFÉCT, -Ă I. adj. 1. care întrunește toate calitățile; desăvârșit, ireproșabil, impecabil. 2. deplin, complet; absolut. ♦ (mat.) număr ~ = număr natural egal cu suma divizorilor săi. II. adv. cu desăvârșire. ◊ (afirmativ) de acord! foarte bine! excelent! III. s. n. timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut. (< lat. perfectus, germ. perfekt) adjectivperfect

perféct (perféctă), adj. – Desăvîrșit, fără defecte. Lat. perfectus (sec. XIX). – Der. (din fr.) perfecțiu(un)e, s. f.; perfecționa, vb.; perfectibil, adj.; imperfect, adj.; imperfecțiune, s. f. adjectivperfect

perféct¹ adj. m., pl. perfécți; f. perféctă, pl. perfécte adjectivperfect

perféct² s. n., pl. perfécte adjectivperfect

*perféct, -ă adj. (lat per-fectus, part. d. per-ficere, a facere [!] de tot, a termina, d. fácere, a face. V. a-fect). Întreg, deplin, complet, absolut: fericire perfectă nu există, sănătate saŭ frumuseță [!] perfectă. Excelent, fără defect: om, vin, tun, dicționar perfect. Gram. Un timp (numit și trecut) care arată o acțiune împlinită în momentu cînd vorbim, ca văzuĭ (perfectu simplu), am văzut (perfectu compus). Adv. În mod perfect, complet, absolut, de tot: el e perfect sănătos, perfect de sănătos, sănătos perfect. Ca exclamațiune de bucurie: perfect !, foarte bine, bravo, halal, excelent! – Perfect, arătînd ceva ajuns la hotar, ca și mort, nu poate fi supus gradelor de comparațiune, deși mulțĭ zic maĭ perfect, cel maĭ perfect. În loc de armă maĭ perfectă e maĭ bine să zicĭ armă superioară, maĭ bună. adjectivperfect

perfect a. 1. care întrunește toate calitățile, desăvârșit: nimeni nu e perfect; 2. care nu lasă nimic de dorit: sănătate perfectă. ║ n. Gram. timp ce exprimă trecutul. ║ adv. în perfecțiune. adjectivperfect

PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt. adjectivperfect

!perféct compús s. n. + adj. adjectivperfectcompus

!perféct símplu s. n. + adj. adjectivperfectsimplu

*pluscuamperféct n., pl. e (lat. plusquamperfectum, maĭ mult de cît [!] perfectu). Gram. Un timp verbal care arată o acțiune trecută față de alta trecută deja, ca: terminasem cînd a sosit. Se zice și maĭ mult ca perfect. adjectivpluscuamperfect

plus-quam-perfect n. Gram. timp ce arată o acțiune trecută, însoțită de o alta asemenea trecută. adjectivplusquamperfect

!mai-mult-ca-perféct s. n., art. mai-mult-ca-perféctul adjectivmai-mult-ca-perfect