pentacord definitie

PENTACÓRD s.n. 1. Liră cu cinci coarde. 2. Grup de cinci trepte succesive ale unei scări muzicale. [< fr. pentacorde, cf. gr. pente – cinci, chorde – coardă]. substantiv neutrupentacord

PENTACÓRD s. n. 1. instrument cu cinci coarde, în Grecia antică, asemănător unei lire. 2. (muz.) sistem de cinci sunete succesive, formând o cvintă perfectă. (< fr. pentacorde, lat. pentachrodus) substantiv neutrupentacord

*pentacórd n., pl. urĭ și oarde (vgr. pentáhordon). La ceĭ vechĭ, liră cu cincĭ coarde. substantiv neutrupentacord

pentacórd s. n., pl. pentacórduri substantiv neutrupentacord

PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în Antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde. substantiv neutrupentacord