penitență definitie

credit rapid online ifn

PENITÉNȚĂ s.f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă (pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul) pentru ispășirea și iertarea păcatelor; canon; (p. ext.) privațiune. 2. Căință, pocăință. [Cf. lat. paenitentia, fr. pénitence, it. penitenza]. substantiv femininpenitență

PENITÉNȚĂ s. f. 1. pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul pentru ispășirea păcatelor; canon. 2. pocăință. (< fr. pénitence, lat. paenitentia, it. penitenza) substantiv femininpenitență

credit rapid online ifn

*peniténță f., pl. e (lat. poenitentia, fr. pénitence). Căință, regret adînc de păcatele comise. A face penitență, a te căi supunîndu-te unor chinurĭ (lucru inútil !) saŭ făcînd fapte bune în speranță că Dumnezeŭ îțĭ va ĭerta păcatele. substantiv femininpenitență

peniténță s. f., g.-d. art. peniténței; pl. peniténțe substantiv femininpenitență

penitență f. 1. căință; 2. pedeapsă impusă de preot penitentului. substantiv femininpenitență

PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (în practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor și care constă mai ales în post și rugăciuni; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza. substantiv femininpenitență

PENITÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care se căiește, care face penitență; pocăit. [Cf. fr. pénitent, lat. poenitens]. substantiv masculin și femininpenitent

PENITÉNT, -Ă s. m. f. cel care face penitență; pocăit. (< fr. pénitent, lat. paenitens) substantiv masculin și femininpenitent

penitent a. 1. care se căiește; 2. care face penitență. substantiv masculin și femininpenitent

*penitént, -ă adj. (lat. páenitens, -éntis; fr. pénitent). Care face penitență, care se căĭește de păcate: un om penitent. Dedicat penitențeĭ: vĭață penitentă. S. m. și f. Un penitent. substantiv masculin și femininpenitent

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte substantiv masculin și femininpenitent

PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis. substantiv masculin și femininpenitent

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipenitență

penitență   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular penitență penitența
plural penitențe penitențele
genitiv-dativ singular penitențe penitenței
plural penitențe penitențelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z