PENITÉNȚĂ s.f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă (pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul) pentru ispășirea și iertarea păcatelor; canon; (p. ext.) privațiune. 2. Căință, pocăință. [Cf. lat. paenitentia, fr. pénitence, it. penitenza]. substantiv femininpenitență
PENITÉNȚĂ s. f. 1. pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul pentru ispășirea păcatelor; canon. 2. pocăință. (< fr. pénitence, lat. paenitentia, it. penitenza) substantiv femininpenitență
*peniténță f., pl. e (lat. poenitentia, fr. pénitence). Căință, regret adînc de păcatele comise. A face penitență, a te căi supunîndu-te unor chinurĭ (lucru inútil !) saŭ făcînd fapte bune în speranță că Dumnezeŭ îțĭ va ĭerta păcatele. substantiv femininpenitență
peniténță s. f., g.-d. art. peniténței; pl. peniténțe substantiv femininpenitență
PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (în practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor și care constă mai ales în post și rugăciuni; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza. substantiv femininpenitență
PENITÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care se căiește, care face penitență; pocăit. [Cf. fr. pénitent, lat. poenitens]. substantiv masculin și femininpenitent
PENITÉNT, -Ă s. m. f. cel care face penitență; pocăit. (< fr. pénitent, lat. paenitens) substantiv masculin și femininpenitent
penitent a. 1. care se căiește; 2. care face penitență. substantiv masculin și femininpenitent
*penitént, -ă adj. (lat. páenitens, -éntis; fr. pénitent). Care face penitență, care se căĭește de păcate: un om penitent. Dedicat penitențeĭ: vĭață penitentă. S. m. și f. Un penitent. substantiv masculin și femininpenitent
penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte substantiv masculin și femininpenitent
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis. substantiv masculin și femininpenitent
penitență | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | penitență | penitența |
plural | penitențe | penitențele | |
genitiv-dativ | singular | penitențe | penitenței |
plural | penitențe | penitențelor |