pedepsit definitie

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă verb tranzitivpedepsi

PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo). verb tranzitivpedepsi

pedepsí (pedepsésc, pedepsít), vb. – 1. (Înv.) A instrui, a disciplina, a educa, a forma. – 2. A condamna, a osîndi. – 3. (Refl.) A se chinui, a se tortura, a suferi. – Mr. pidipsescu, pidipsire, megl. pidipsés, pidipsiri „a munci”. Mgr. παιδεύω, aorist ἐπαίδεψα (Munu 44; Sandfeld 19), cf. sb., cr. pèdepsati (sec. XIV, cf. Vasmer, Gr., 113), bg. pedepsvam „a pedepsi”; ipoteza este inutilă, fiindcă evoluția este normală; cf. disciplinar și v. fr. „chastiier” „a instrui”. Der. pedeapsă (var. pideapsă), s. f. (osîndă; înv., educație, instrucție), cf. ngr. παίδευσις, sl. pedepsija; pedepsie, s. f. (Mold.) „epilepsie”, probabil din sl. pedepsija (după Philippide, Principii, 107, prin încrucișarea cu epilepsie); pedepsitor, adj. (care pedepsește). verb tranzitivpedepsi

pedepsì v. 1. a înflige pedepse; 2. a se chinui. [Vechiu-rom. pedepsi, a instrui («oameni pedepsiți într’a noastră limbă», Biblia din 1688)]. verb tranzitivpedepsì

pedepsésc v. tr. (ngr. pédepsa și pédisa, aor. d. pedévo, învăț, educ, pedepsesc; vsl. sîrb. pedepsati, a pedepsi. V. pedagog). Vechĭ. Educ. Azĭ. Supun pedepseĭ (bătaĭe, amendă). Chinuĭesc. V. refl. Sufer [!], mă chinuĭesc: mult m´am pedepsit cu boala asta ! verb tranzitivpedepsesc