patriciu definitie

PATRÍCIU s.n. Demnitate instituită de împăratul Constantin cel Mare, reprezentând cel mai înalt rang din Imperiul roman după împărat. [Pron. -ciu. / < lat. patricius]. substantiv masculin patriciu

PATRÍCIU s. n. titlu instituit de împăratul Constantin cel Mare, cel mai înalt rang din Imperiul Roman, după împărat; cel care poseda acest titlu. (< lat. patricius) substantiv masculin patriciu

patríciu [ciu pron. ciu] (pa-tri-) s. m., art. patríciul; pl. patrícii, art. patríciii (-ci-ii) substantiv masculin patriciu

PATRÍCIU, patricii, s. m. 1. Titlu nobiliar, instituit în Imperiul Roman de către Constantin cel Mare, păstrat și în Imperiul Bizantin; persoană care avea acest titlu.(înv.) Patrician (1); p. gener. nobil, aristocrat. – Din lat patricius. substantiv masculin patriciu