pasare definitie

PASÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a pasa și rezultatul ei. [< pasa]. substantiv femininpasare

pasáre s. f., g.-d. art. pasắrii; pl. pasắri substantiv femininpasare

PASÁRE, pasări, s. f. Acțiunea de a pasa și rezultatul ei. – V. pasa. substantiv femininpasare

pásăre s. f., g.-d. art. pắsării; pl. pắsări substantiv femininpasăre

pásăre (pắsări), s. f.1. Vertebrat ovipar cu corpul corpul acoperit cu pene; zburătoare. – 2. Organ genital masculin. – Istr. pǫsăre. Lat. passarem, forma vulgară a lui passerem (Pușcariu 1280; Candrea-Dens., 1350; REW 6268), cf. it. passero, prov. paser, cat. passara, sp. pájaro, port. pássaro. Pentru sensul al doilea, cf. pulă și can. pájaro.Der. păsăresc, adj. (de pasăre; confuz, încurcat); păsărește, adv. (încurcat, confuz); păsăreț, s. n. (mulțime de păsări); păsărică, s. f. (pasăre mică; organ genital); păsărime, s. f. (mulțime de păsări); păsăroi, s. m. (pasăre mare; Trans., vrăbioi); păsărar, s. m. (vînător, vînzător sau crescător de păsări; uliu, erete). substantiv femininpasăre

pásăre f., pl. păsărĭ (lat. pássar, pássaris îld. pásser, pásseris, vrabie; it. pássera, pássero și passere, vrabie; sp. pájaro, pasăre, pg. pássaro, pasăre). Animal vertebrat ovipar înaripat și acoperit de pene: se știŭ 10.000 de speciĭ de păsărĭ viĭ și 500 fosile. Ban. Oaș. Vrabie. Ca pasărea (Mold.), foarte răpede [!]: a trecut ca pasărea. Pasăre măĭastră, pasăre cu vorbă omenească în poveștĭ. Pasărea muscă, colibri. Pasărea paradisuluĭ, o păsărică din Oceania cu pene foarte frumoase și înfoĭate. Pasăre tătărească, nagîț (care, după credința poporuluĭ, pin [!] strigătu eĭ, denunța Tătarilor năvălitorĭ locu unde se ascundeaŭ Româniĭ). Prov. Toată pasărea pe limba eĭ pere [!], orĭ-ce pasăre pin [!] strigătu eĭ atrage vînătoru, orĭ ce om pin faptele luĭ rele se compromite. substantiv femininpasăre

păsáre f. (d. a-țĭ păsa). Grijă, teamă: să n´aĭ nicĭ o pasăre! V. habar. substantiv femininpăsare

pasăre f. animal ovipar cu două picioare, având pene și aripi; pasăre măiastră, înzestrată cu graiu omenesc, aduce vești de pe cea lume sau depe tărâmul celălalt: iat’o pasăre măiastră prinsă ’n luptă c´un balaur AL. pasăre muscă, păsărică din America cu colori sclipitoare; pasărea paradisului, pasăre din India însemnată prin penișul și micimea ei; pasăre tătărească, nagăț; pasăre țigănească, codobatură. [Lat. PASSAREM = PASSEREM]. substantiv femininpasăre

păsáre (pop.) s. f., g.-d. art. păsắrii substantiv femininpăsare

păsàre f. grijă, teamă: tu să n´ai nicio păsare POP. [V. păs]. substantiv femininpăsàre

PÁSĂRE, păsări, s. f. 1. (La pl.) Clasă de vertebrate ovipare, cu corpul acoperit cu pene, cu aripi pentru zbor și cu fălcile acoperite cu formații cornoase; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (De-a) pasărea zboară = joc de copii în care jucătorii imită zborul unei păsări. ♦ Fig. Avion. 2. Spec. Nume generic pentru păsările (1) domestice crescute pe lângă casa omului în scop economic; orătanie; spec. găină. ♦ Carne de pasăre (2), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de came. 3. (Reg.) Vrabie. 4. Compuse: pasărea-muscă = colibri; pasărea-liră = pasăre australiană la care masculul are coada în forma unei lire, viu colorată (Menura superba); pasărea-omătului = pasăre mică cu penele de diferite culori în care predomină culoarea albă (Plectrophenax nivalis); pasărea-cănepii = cânepar; pasărea-paradisului = pasăre exotică cu pene bogate și frumos colorate (Paradisea apoda). [Var.: (înv. și pop.) pásere s. f.] – Lat. passer. substantiv femininpasăre

păsáre s. f. – Locuință, casă. Lat. pausare, al cărui rezultat normal ar fi păsare, dar care a pierdut sensul său verbal (Giuglea, Dacor., II, 638-42), cf. răposa. Sec. XVI, înv. substantiv femininpăsare

PĂSÁRE s. f. (Pop.) Faptul de a-i păsa1 (1) cuiva ceva; grijă, interes, preocupare (pentru cineva sau ceva); îngrijorare, teamă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de)păsare = nepăsător, indiferent. – V. păsa1. substantiv femininpăsare

!pásărea-omắtului (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. pắsării-omắtului substantiv femininpasărea

!pásărea-paradísului (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. pắsării-paradísului substantiv femininpasărea

!pásărea-cấnepii (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. pắsării-cấnepii substantiv femininpasărea

!pásărea-líră (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. pắsării-líră; pl. pắsări-líră substantiv femininpasărea

!pásărea-múscă (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. pắsării-múscă; pl. pắsări-múscă substantiv femininpasărea

ficat de pasăre expr. polițist. substantiv femininficatdepasăre

pasăre de noapte expr. (eufem.) prostituată. substantiv femininpasăredenoapte

lápte-de-pásăre (desert) s. m. substantiv femininlapte-de-pasăre

ca pasărea pe cracă expr. (pop.) trecător, efemer. substantiv feminincapasăreapecracă

jumătáte-de-pásăre (codobatură) s. f., g.-d. art. jumătắții-de-pásăre substantiv femininjumătate-de-pasăre

a învăța pasărea să zboare expr. (iron.d. oameni) a învăța un lucru pe cineva mai competent / mai experimentat decît sine în respectivul domeniu. substantiv femininaînvățapasăreasăzboare

4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas´ de zi o vorbă, pas´ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas´ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te. verbpas

2) păs orĭ pes (ca apes), a-țĭ păsa v. intr. (lat. pensare, a cîntări, a aprecia, d. péndere, pensum, a cîntări, a plăti, din răd. pend, pond [de unde și apes [!], pansez, pensiune, ponderabil; dispensez, speze]; it. pesare, a cîntări, și pensare, a cugeta; pv. pezar; fr. peser, a cîntări, și penser, a cugeta; sp. pg. pesar și pensar). Ob. numaĭ la pers. III sg. îmĭ pasă, îmĭ păsa, mĭ-a păsat, îmĭ păsase, îmĭ va păsa saŭ a să-mĭ pese, mĭ-ar păsa, a-țĭ păsa. Vechĭ. (Ps. S.). Pasă, apeasă [!]. Azĭ. A-țĭ păsa de, a avea grijă, a te incomoda ceva, a te teme: nu-mĭ pasă de nimica, nu-mĭ pasă că vine dușmanu. – Part. și păsut (după durut). verbpăs

2) pásă (îmĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2. verbpasă

1) păsá (a) v. intr. (lat. passare), V. pas 4. verbpăsa

2) păsá (a-țĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2. verbpăsa

păsa v. 1. (impersonal) a avea păs de ceva, a se interesa: nu-i pasă de nimic; 2. a se îngriji, a se teme: puțin îmi pasă. [Lat. PENSARE]. verbpăsa

păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „… e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. passare (MDA). verbpăsa

păsá1 (a ~) (a se sinchisi) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. să pése verbpăsa

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe) verbpăsa

PĂSÁ1, pers. 3 păsă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare. verbpăsa

PĂSÁ2, pers. 3 păsă, vb. I. Intranz. 1. (înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare. verbpăsa

NU-MI PASĂ! ete fleoșc! / pula! / scârț!, etete!, mă doare-n cot! / cur! / pix! / șpiț!, mi se rupe! verbnumipasă

A NU-I PĂSA a-l durea în bigă / în cot / în șpiț, a i se fâlfâi (cuiva de ceva), a-l lăsa rece, a nu mai putea (de cineva sau ceva), a i se rupe (în paișpe) de ceva. verbanuipăsa

pasă-mi-te adv. se vede, pare că: pasă-mi-te ea pierduse un oscior ISP. [De la a păsa cu finalul din gogeamite, lehamite]. verbpasămite

PASÁ vb. I. tr. 1. (Sport) A trece mingea altui jucător din echipă. 2. (Fam.) A ceda, a transmite, a trece cuiva ceva. [< fr. passer]. verb tranzitivpasa

PASÁ vb. tr. 1. a transmite cuiva ceva. 2. (sport) a trece mingea unui coechipier. (< fr. passer) verb tranzitivpasa

pasa, pasez v. t. 1. a da / a ceda cuiva ceva 2. a transmite altcuiva verb tranzitivpasa

1) pásă v. intr. (lat. passare), V. pas 4. verb tranzitivpasă

pasá (a ~) vb., ind. prez. 3 paseáză verb tranzitivpasa

PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face să ajungă sau să treacă în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sită fructe sau legume; a zdrobi, a mărunți. – Din fr. passer. verb tranzitivpasa

a pasa mingea expr. (pub.) a se eschiva, a se fofila; a evita să-și asume răspunderea. verb tranzitivapasamingea

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipasare

pasare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pasare pasarea
plural pasări pasările
genitiv-dativ singular pasări pasării
plural pasări pasărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z