Alege sensul dorit: pas -invariabil pas -substantiv masculin pas -substantiv neutru pas -temporar pas -verb

pas definitie

credit rapid online ifn

PAS1 interj. (la diferite jocuri de cărți) cuvânt care arată că un jucător nu vrea sau nu poate să deschidă jocul. ♦ ~ parol = formulă rostită de un jucător care nu vrea sau nu poate să participe la joc în turul respectiv. (< fr. /je/ passe) invariabilpas

pas v. (întrebuințat numai la imperativ) 1. a păși: pasă cu D-zeu fiica mea ! ISP.; 2. a căuta: pasă de te du acolo CR. [Lit. a face un pas]. invariabilpas

credit rapid online ifn

PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (abr. din acide para-aminosalicylique). invariabilpas

pîs, V. pis. invariabilpîs

PÂS interj. v. pis. invariabilpâs

pis și pîs interj. de chemat pisica (mîța). A nu zice nicĭ pîs, a nu zice nicĭ mîc, nicĭ cîrc, a tăcea absolut. – Rușiĭ cheamă pisica pin [!] kis-kis. invariabilpis

a nu zice nici pâs expr. 1. a păstra un secret; a fi discret. 2. a răbda, a îndura o dojană, o mustrare, un afront etc. fără a crâcni. invariabilanuzicenicipâs

1) pas m., pl. pașĭ (lat. pássus, pas, d. pándere, a desfășura; it. pg. passo, pv. fr. pas, sp. paso. V. pas 4 și ex-pansiune). Mișcarea picĭoruluĭ p. a merge: am făcut treĭ pașĭ în ainte [!], în apoĭ [!], în lăturĭ. Urmă de pașĭ: am văzut niște pașĭ pe nisip. Mod de a merge (vorbind de oamenĭ, de trupe): pas greŭ, pas ușor, pas accelerat. Mersu cel maĭ încet al caluluĭ (100 m. pe minut în cavalerie) și al altor cŭadrupede: a trece din trap în pas. Măsură de distanță de la o talpă la alta în marș (la Romanĭ considerată duplu [!], adică un metru ½): s´a oprit la 30 de pașĭ. Fig. Deciziune gravă: căsătoria e un mare pas. Progres: acest pod e un mare pas. A face pașĭ pentru (fr. faire des pas pour), a face demersurĭ: el a făcut primiĭ pașĭ pentru împăcare. A da pas cuĭva, a-ĭ permite să, a-l lăsa să, a-ĭ da ocaziune: a nu-ĭ da pas să intervie, a nu-ĭ da pas de vorbă saŭ să vorbească. A da pasu cuĭva, a-ĭ da preferență [!], a-ĭ ceda în semn de stimă. A avea pas orĭ pasu (fr. avoir le pas), a fi superior, a avea maĭ mare drept la: la repaus, bătrînu are pas înaintea tînăruluĭ. A face un pas fals orĭ greșit (fr. faire un faux pas), a face o greșală [!], a cădea saŭ a fi aproape să cazĭ. A marca pasu, a bate pămîntu în cadență cu picĭoarele alternativ fără să înaintezĭ. A merge pe (saŭ după) pașiĭ cuĭva, a-l imita. A pune pe cineva la pas saŭ a-l face să meargă la pas, a-l îmblînzi, a-l învăța minte. Pas cadențat, care e acelașĭ p. o întreagă trupă în marș. Pas accelerat saŭ ĭute, pas de 75 c.m. Pas alergător saŭ pas gimnastic (rom. curat fugă orĭ alergare), pas de fugă, trapu omuluĭ (90 de c.m.). Pas de șarjă, pasu cel maĭ accelerat pe care-l ĭa infanteria imediat în aintea [!] ataculuĭ. Pas cu pas, 1. încet, cu atențiune: a înainta pas cu pas, 2. în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: l-a urmărit pas cu pas. La tot pasu, la fie-care pas, în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: la tot pasu mă împedic [!] de el. Cu pașĭ giganticĭ, foarte răpede [!]: a înainta, a progresa cu pașĭ giganticĭ. Cu pașĭ de lup (fr. à pas de loup), tiptil fără huĭet: tîlhariĭ veneaŭ cu pașĭ de lup. substantiv masculinpas

pas (páși), s. m.1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva. Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s. f. (așteptare, amînare); păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa); propăși, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propășire, s. f. (progres); propășitor, adj. (progresiv); depăși, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s. n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s. f., din fr. passe; pasaj, s. n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s. m.; paspoal, s. n., din fr. passe-poil; pașaport, s. n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (‹ it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ș nu e clar; influența rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); pașaportar, s. m. (supus străin); pașuș, s. n. (Trans., Olt., înv., pașaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas. substantiv masculinpas

pas! interj. 1. (cart.) tura asta nu joc!; mă retrag! 2. lasă-mă-n pace!; pleacă! 3. renunț! substantiv masculinpas

pas m. 1. mișcare ce se face când punem un picior înaintea altuia spre a umbla: a face trei pași; 2. diferite moduri de a umbla ce au fost regulate pentru trupe: pas accelerat, pas forțat; 3. mers natural al calului: a lăsa calul să meargă la pas; 4. urmă lăsată de picior când mergem: la tot pasul; 5. fig. îngăduință, ocaziune: nu-ți dă pas de vorbă PANN; dete pas Turcilor a se amesteca BĂLC.; 6. măsură de distanță: 120 de pași fac 100 de metri; 7. pl. demersuri pentru reușita unui lucru: a face pașii cuveniți. [Lat. PASSUS: sensul 7 după fr. pas]. substantiv masculinpas

pas v. (întrebuințat numai la imperativ) 1. a păși: pasă cu D-zeu fiica mea ! ISP.; 2. a căuta: pasă de te du acolo CR. [Lit. a face un pas]. substantiv masculinpas

PAS3, (I) pași, s. m., (II) păsuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva)pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit =a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași.Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține Ia același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus. substantiv masculinpas

1) pîș m. V. pîlș. substantiv masculinpîș

pâș/pâș-pấș interj. substantiv masculinpâș

pâș ! int. imitând sgomotul umbletului în vârful degetelor. substantiv masculinpâș

PÂȘ2 interj. v. piș1. substantiv masculinpâș

PÂȘ3 s. m. v. pârș. substantiv masculinpâș

pîș interj. – Reproduce sunetele mersului silențios. – Var. pîșa. Creație expresivă, cf. fîș, pis, hîș. Relație cu păși „a merge” (Candrea) este improbabilă și se bazează numai pe încrucișarea ambelor cuvinte în var. pîși „a merge”. – Der. pîșcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîșcîi; pîșcîială, s. f. (demonstrație de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) și pe care Scriban le pune în mod greșit în legătură cu pîrsni; pîșpîi, vb. (a murmura, a șopti); pîșpîială, s. f. (șoaptă); pîșpîitor, adj. (șoptitor; înv., băgăcios, turbulent). substantiv masculinpîș

2) pîș și pî́șa, interj. care arată huĭetu celuĭ ce umblă în vîrfu picĭoarelor ca să nu-l audă alțiĭ: s´a strecurat pîș-pîș (saŭ pîșa-pîșa) pin [!] coridor. V. pîșin, foșnesc. substantiv masculinpîș

PÂȘ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee. substantiv masculinpâș

pîlș m. (vsl. bg. plŭhŭ, id., rudă cu belhiță și germ. bilch, id.). Un fel de șoarice roșiatic care trăĭește pin [!] tufișurĭ (myoxus avellanarius). – Și pîș și alunar. V. șomîc. substantiv masculinpîlș

ciocu’ mic și pasul mare expr. (adol.) taci și pleacă! substantiv masculinciocu

a face pași expr. 1. a pleca. 2. (d. obiecte) a dispărea, a fi furat. substantiv masculinafacepași

PAS DE DEUX s. n. v. adagio (2). (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). [DEX '96] substantiv masculinpasdedeux

a da cu pasul expr. a pleca pe furiș. substantiv masculinadacupasul

sala pașilor pierduți expr. (livr.) tribunal, judecătorie. substantiv masculinsalapașilorpierduți

PAS1 s.n. Porțiune de lungime constantă care se repetă în lungul sau în latul unui sistem tehnic. ♦ Pas de dințare = distanța dintre elementele de același fel a doi dinți consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze; pas de filet = distanța dintre două puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl. -suri. / < fr. pas]. substantiv neutrupas

PAS2 s.n. Drum îngust între munți; trecătoare. V. defileu. [Pl. -suri. / < germ. Pass, fr. pas]. substantiv neutrupas

PAS3 s. n. 1. drum îngust între munți; trecătoare. 2. șenal navigabil. (< fr. pas, germ. Pass) substantiv neutrupas

PAS2 s. n. 1. distanță care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui șurub, măsurată paralel cu axa de rotație. ♦ ~ de dințare = distanța cuprinsă între planurile mediane a doi dinți consecutivi ai unui pinion sau ai unei roți dințate. 2. (inform.) operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanță creată între un părinte și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. (< fr. pas) substantiv neutrupas

pas (pasuri), s. n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incertă. Tiktin crede că-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centură” sau de ambele în același timp. Cea de a doua explicație este mai probabilă, avînd în vedere pe pașnic, s. n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. păsui, vb. (a trasa cercuri). substantiv neutrupas

2) pas n., pl. urĭ (probabil, prescurtare din it. compasso). Rar. Pop. Compas. – Și pásnic, pl. e, V. paznic 2. substantiv neutrupas

3) pas n., pl. urĭ (fr. pas. V. pas 1). Barb. Trecătoare în munțĭ orĭ pe apă: pasu Calais-uluĭ (greșit de Calais!). substantiv neutrupas

pas m. 1. mișcare ce se face când punem un picior înaintea altuia spre a umbla: a face trei pași; 2. diferite moduri de a umbla ce au fost regulate pentru trupe: pas accelerat, pas forțat; 3. mers natural al calului: a lăsa calul să meargă la pas; 4. urmă lăsată de picior când mergem: la tot pasul; 5. fig. îngăduință, ocaziune: nu-ți dă pas de vorbă PANN; dete pas Turcilor a se amesteca BĂLC.; 6. măsură de distanță: 120 de pași fac 100 de metri; 7. pl. demersuri pentru reușita unui lucru: a face pașii cuveniți. [Lat. PASSUS: sensul 7 după fr. pas]. substantiv neutrupas

pas n. trecătoare îngustă, printr’un lanț de munți sau mare: Pasul de Calais, Pasul Turnului Roșu (= fr. pas). substantiv neutrupas

păs (pop.) s. n., pl. pắsuri substantiv neutrupăs

1) păs n., pl. urĭ (lat. pensum, greutate cîntărită; it. sp. pg. peso, pv. pes, fr. pois [scris azĭ poids]. V. păs 2). Hațeg. Greutate: după ce aĭ zmicurat cașu, îl așezĭ într´un cĭubăr, puĭ frunze pe el, și pe frunze un păs greŭ (BSG. 1937, 96). Fig. Toată țara. Grijă, suferință morală: ascultă păsurile mele! substantiv neutrupăs

păs (pắsuri), s. n. – Greutate, neliniște, povară. Lat. pensum „povară” (Pușcariu 1279; Candrea-Dens., 1348; REW 6394), cf. it., sp., port. peso, prov., cat. pes. Semantismul este normal, cf. sp. și Bogrea, Dacor., IV, 411. – Der. păsa, vb. (a cîntări, a împovăra, a copleși; a durea, a supăra; a avea importanță, a îngrijora), direct din lat. pensare (Pușcariu 1277; Candrea-Dens., 1347; REW 6391), cf. it. pesare, prov., sp., port. pesar, fr. peser (pentru ultimul sens, cf. calabr. mi pisa „îmi displace”); nepăsare, s. f. (indiferență, apatie); nepăsător, adj. (indiferent, impasibil); pasă-mi-te, adv. (după cîte se vede), formație obscură, pe care Candrea o deduce din îmi pasă „mă privește”, cu suf. bg. -mi-te, explicație aparent insufientă. – Cf. apasa. substantiv neutrupăs

păs n. greutate ce apasă inima, necaz însoțit de neliniște: fiecare își știe păsul său. [Lat. PENSUM, greutate, lucru greu (ce apasă asupră-ne), luat la figurat (v. apăsà)]. substantiv neutrupăs

PĂS, păsuri, s. n. (Pop.) Supărare, necaz; suferință, durere; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum. substantiv neutrupăs

Dorna f. 1. (Munții), porțiune a Carpaților Moldovei în jud. Suceava; 2. sat în jud. Suceava: 2200 loc. Ape minerale; 3. (Pasul), trecătoare deschisă de râul Bistrița, pune în comunicațiune Iașii cu orașul Bistrița din Ardeal; 4. (Vatra), localitate în Bucovina cu ape feruginoase. V. Șarul. substantiv neutrudorna

Șipca (Pasul) f. trecătoare în Balcanii centrali, celebră prin lupta Rușilor și Turcilor din 1877. substantiv neutrușipca

Timiș (Témeș) n. 1. afluent de-a stânga Dunării, udă Caransebeș și Lugoș: 440 km.; 2. (Torontal), județ în Banat: 77.000 loc., cu cap. Timișoara; 3. (Pasul), trecătoare între Ardeal și România, azi cale ferată. substantiv neutrutimiș

Ghimeș (Pasul) n. trecătoare în Ardeal pe la intrarea Trotușului în țară. substantiv neutrughimeș

Giuvala (Pasul) f. V. Bran. substantiv neutrugiuvala

Pajerea (Pasul) f. V. Bran. substantiv neutrupajerea

Turnu-Roș (Pasul) n. (numit de Unguri Verestorony), prima stațiune fostă ungurească de cale ferată după Câineni. substantiv neutruturnuroș

pas1 interj. temporarpas

pas2 (mișcare) s. m., pl. pași temporarpas

pas3 (trecătoare, spațiu între spire) s. n., pl. pásuri temporarpas

pas v. (întrebuințat numai la imperativ) 1. a păși: pasă cu D-zeu fiica mea ! ISP.; 2. a căuta: pasă de te du acolo CR. [Lit. a face un pas]. temporarpas

pas m. 1. mișcare ce se face când punem un picior înaintea altuia spre a umbla: a face trei pași; 2. diferite moduri de a umbla ce au fost regulate pentru trupe: pas accelerat, pas forțat; 3. mers natural al calului: a lăsa calul să meargă la pas; 4. urmă lăsată de picior când mergem: la tot pasul; 5. fig. îngăduință, ocaziune: nu-ți dă pas de vorbă PANN; dete pas Turcilor a se amesteca BĂLC.; 6. măsură de distanță: 120 de pași fac 100 de metri; 7. pl. demersuri pentru reușita unui lucru: a face pașii cuveniți. [Lat. PASSUS: sensul 7 după fr. pas]. temporarpas

PAS2, păsuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas. temporarpas

PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe. temporarpas

1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș. temporarpașă

4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas´ de zi o vorbă, pas´ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas´ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te. verbpas

2) păs orĭ pes (ca apes), a-țĭ păsa v. intr. (lat. pensare, a cîntări, a aprecia, d. péndere, pensum, a cîntări, a plăti, din răd. pend, pond [de unde și apes [!], pansez, pensiune, ponderabil; dispensez, speze]; it. pesare, a cîntări, și pensare, a cugeta; pv. pezar; fr. peser, a cîntări, și penser, a cugeta; sp. pg. pesar și pensar). Ob. numaĭ la pers. III sg. îmĭ pasă, îmĭ păsa, mĭ-a păsat, îmĭ păsase, îmĭ va păsa saŭ a să-mĭ pese, mĭ-ar păsa, a-țĭ păsa. Vechĭ. (Ps. S.). Pasă, apeasă [!]. Azĭ. A-țĭ păsa de, a avea grijă, a te incomoda ceva, a te teme: nu-mĭ pasă de nimica, nu-mĭ pasă că vine dușmanu. – Part. și păsut (după durut). verbpăs

2) pásă (îmĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2. verbpasă

1) păsá (a) v. intr. (lat. passare), V. pas 4. verbpăsa

2) păsá (a-țĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2. verbpăsa

păsa v. 1. (impersonal) a avea păs de ceva, a se interesa: nu-i pasă de nimic; 2. a se îngriji, a se teme: puțin îmi pasă. [Lat. PENSARE]. verbpăsa

păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „… e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. passare (MDA). verbpăsa

păsá1 (a ~) (a se sinchisi) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. să pése verbpăsa

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe) verbpăsa

PĂSÁ1, pers. 3 păsă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare. verbpăsa

PĂSÁ2, pers. 3 păsă, vb. I. Intranz. 1. (înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare. verbpăsa

NU-MI PASĂ! ete fleoșc! / pula! / scârț!, etete!, mă doare-n cot! / cur! / pix! / șpiț!, mi se rupe! verbnumipasă

A NU-I PĂSA a-l durea în bigă / în cot / în șpiț, a i se fâlfâi (cuiva de ceva), a-l lăsa rece, a nu mai putea (de cineva sau ceva), a i se rupe (în paișpe) de ceva. verbanuipăsa

pasă-mi-te adv. se vede, pare că: pasă-mi-te ea pierduse un oscior ISP. [De la a păsa cu finalul din gogeamite, lehamite]. verbpasămite

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipas

pas  invariabil nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pas
plural
genitiv-dativ singular pas
plural
pas  invariabil nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pas
plural
genitiv-dativ singular pas
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z