PARTICULARIZÁ vb. I. tr. și refl. 1. A spune (ceva) cu amănunte. 2. A restrânge la un singur caz. [< fr. particulariser, cf. lat. particularis]. adjectivparticulariza
PARTICULARIZÁ vb. I. tr. și refl. 1. A spune (ceva) cu amănunte. 2. A restrânge la un singur caz. [< fr. particulariser, cf. lat. particularis]. verb tranzitivparticulariza
PARTICULARIZÁ vb. tr., refl. 1. a spune (ceva) cu amănunte. 2. a restrânge la un singur caz, a individualiza. (< fr. particulariser) verb tranzitivparticulariza
particularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 particularizeáză verb tranzitivparticulariza
particularizà v. a face particular. verb tranzitivparticularizà
PARTICULARIZÁ, particularizez, vb. I. Refl. și tranz. fact. A deveni sau a face să devină particular (I 2); a (se) reduce la un caz concret; a (se) individualiza. – Din fr. particulariser. verb tranzitivparticulariza
*particularizéz v. tr. (d. particular). Fac particular, deosebesc: îmĭ particularizez interesele. Precizez pînă în ultimele amănunte: a particulariza un caz, un eveniment. verb tranzitivparticularizez
particularizat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | particularizat | particularizatul | particularizată | particularizata |
plural | particularizați | particularizații | particularizate | particularizatele | |
genitiv-dativ | singular | particularizat | particularizatului | particularizate | particularizatei |
plural | particularizați | particularizaților | particularizate | particularizatelor |