parter definitie

PARTÉR s.n. 1. Parte a unei clădiri situată la nivelul solului; ansamblul încăperilor din această parte a clădirii. ♦ Primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. Parte a unei săli de spectacol cuprinsă între scenă și fundul sălii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. 3. Parte a unei grădini sau a unui parc în care se cultivă flori. [Pl. -uri, -re. / cf. germ. Parterre, fr. parterre]. substantiv neutru parter

PARTÉR s. n. 1. parte a unei clădiri, la nivelul solului; ansamblul încăperilor din această parte a clădirii. ◊ primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. parte a unei săli de spectacol între scenă și fundul sălii. ◊ totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. 3. parte a unei grădini sau a unui parc în care se cultivă flori. (< fr. parterre, (1) germ. Parterre) substantiv neutru parter

partér s. n., pl. partére substantiv neutru parter

*partér n., pl. e (fr. parterre, d. par, pe, și terre, pămînt). Primu rînd al uneĭ case, catu care e pe pămînt. Partea unde-s stalurile în teatru. Spectatoriĭ din stalurĭ: parteru aplaudă. substantiv neutru parter

parter n. 1. partea unei case ce este la nivelul solului; 2. partea unei grădini garnisită cu flori; 3. partea unei săli de teatru în josul scenei și îndărătul orchestrei; 4. spectatorii din parter: parterul aplaudă (= fr. parterre). substantiv neutru parter

PARTÉR, partere, s. n. 1. Parte a unei clădiri situată la nivelul solului (sau puțin deasupra lui); totalitatea încăperilor situate în această parte a clădirii. 2. Parte a unei săli de spectacole cuprinsă între scenă și fundul sălii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. 3. Parte dintr-o grădină sau dintr-un parc rezervată cultivării florilor sau a gazonului. – Din fr. parterre. substantiv neutru parter

a sta la parter expr. (prst.) a practica relații sexuale normale / sex vaginal. substantiv neutru astalaparter