PAR adj. (Mat.; despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu doi. ♦ (Despre funcții) Care nu-și schimbă valoarea atunci când argumentul își schimbă semnul. [< lat. par]. adjectivpar
PAR2, -Ă adj. (mat.; despre numere întregi, puteri etc.) divizibil cu 2. ◊ (despre funcții) care nu-și schimbă valoarea atunci când argumentul își schimbă semnul. (< lat. par) adjectivpar
-PAR3(Ă) elem. „care naște, care produce”. (< fr. -pare, cf. lat. parere, a zămisli) adjectivpar
par, pari s. m. (er.) penis erect. adjectivpar
par1 adj. m., pl. pari; f. páră, pl. páre adjectivpar
par2 s. m., pl. pari adjectivpar
2) *par m. V. pair. adjectivpar
PAR2, -Ă, pari, -e, adj. (Despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu numărul doi. – Din lat. par. adjectivpar
par (pári), s. m. – Băț, stîlp, nuia. – Mr., megl. par. Lat. pālus (Pușcariu 1260; Candrea-Dens., 1324; REW 6182), cf. alb. palë, it., sp. palo, fr. pieu, cat. pal, port. pao, ngr. παλοῦϰι. – Der. împăra, vb. (a bate pari; a trage în țeapă; refl., a se lovi, a se înțepa cu un par), pe care Candrea-Dens., 1325; Densusianu, Rom., XXXIII, 70 și DAR îl derivă direct din lat. impālāre; părui, vb. (a bate pari). adjectivpar
1) par m. (lat. pâlus, par, din paxillus, *paxius, d. pángere, a înfige, a împinge; it. sp. palo, pv. pal, fr. pieu, pg. pao. V. pagină). Prăjină scurtă, stobor, stîlp mic de lemn (lung de vre-o 2 m. și gros de vre-o 8 c.m., ca stîlpiĭ care susțin gardurile de la țară). Cu paru, pin [!] mijloace violente, ca țăraniĭ, care, p. cel maĭ mic lucru, sar la bătaĭe cu paru: aicĭ nu merge cu paru! A ajuns orĭ s´a strîns funia la par (loc. luată de la arie cînd caiĭ aŭ ajuns la par), am ajuns la extrem, la aman, nu maĭ am nicĭ o putere. Cît cĭoara în par (subînț. a stat), o clipă, puțin timp. adjectivpar
PAR1, pari, s. m. 1. Bucată de lemn rotundă, lungă și (relativ) groasă, de obicei ascuțită, folosită mai ales ca element de susținere, de fixare etc. în diferite construcții sau ca pârghie, ca ciomag etc. ◊ Loc. adv. Cu parul = cu forța, silit. ◊ Expr. A-i da (cuiva) cu parul în cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a împiedica (pe cineva) să promoveze, să acționeze etc. Parcă mi-a (sau ți-a, i-a etc.) dat cu parul în cap, se spune când cineva a primit pe neașteptate o veste neplăcută. A (i) se apropia funia de par = a) a fi bătrân, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru îndeplinirea presantă a ceva); a se apropia deznodământul. 2. Cracă groasă de copac, Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus. adjectivpar
*pair m. Altă dată, mare vasal al regeluĭ în Francia: ceĭ doĭ-spre-zece pairĭ aĭ luĭ Carol cel Mare. Membru al Camereĭ Înalte de la 1815-1848 în Francia saŭ al celeĭ actuale în Anglia. – Acest cuv. vine d. fr. pair, care se pronunță per și chear [!] se și scria așa vfr. El vine d. lat. par, egal, păreche [!]. Italieniĭ zic pari. Decĭ rom. s´ar putea zice și par. În orĭ-ce caz, pair nu e recomandabil a zice, deși așa zic ceĭ maĭ mulțĭ. adjectivpair
AL PÁRI loc. adv. concordanță între valoarea nominală și cea reală a diferitelor hârtii de valoare cu care se tranzacționează pe piață. (< it. al pari, la paritate) adjectivalpari
PAR AVIÓN loc. adv. (expediat) prin avion. (< fr. par avion) adjectivparavion
par egzamplu expr. de exemplu. adjectivparegzamplu
PARI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „egal”. [< it. pari-, cf. lat. par]. invariabilpari
PARI- elem. „egal”. (< it. pari-, cf. lat. par) invariabilpari
*pári (al) loc. adv. (cuv. it. care înseamnă „la egal”. V. păreche [!]). Com. Egal cu prețu nominal (pe cînd, în realitate, s´a plătit maĭ puțin): renta e al pari. invariabilpari
al pári (it.) loc. adv. invariabilalpari
AL PARI loc. adv. (Despre un titlu financiar care se vinde sau se cumpără) La valoarea nominală. – Loc. it. invariabilalpari
pî́ră f., pl. e și ĭ (vsl. pĭrĭa, infl. de pîrăsc). Vechĭ. Proces. Azĭ. Acuzațiune. Denunțare. substantiv femininpîră
pâră f. acuzațiune: pâra cere dovadă PANN. [Abstras din pârî]. substantiv femininpâră
PẤRĂ, pâre, s. f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamație. ♦ Acuzație, învinuire. 2. Denunț. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (înv. și reg.) Proces, judecată. [Pl. și: pâri] – Din pârî (derivat regresiv). substantiv femininpâră
pîr interj. – Imită trosnetul, zgomotul unei lovituri, pocnitura unui lemn uscat etc. Creație expresivă, cf. hîr, mîr, bîr, cîr, pîrț. – Der. pîrîi, vb. (a pocni, a trosni, a arde cu scîntei); pîrîit, s. n. (pocnet, trosnet); pîrîitoare, s. f. (morișcă; specie de lăcustă, Psophus stridulus), cf. cîrîitoare; pîrîitură, s. f. (trosnet); pîrîi, vb. (a trosni, a pocni). substantiv masculinpîr
pîr, interj. care arată huĭetu frîngeriĭ saŭ spargeriĭ. V. pîrîĭ. substantiv masculinpîr
pâr1/pârr interj. substantiv masculinpâr
pâr2 (reg.) s. m., pl. pâri substantiv masculinpâr
PÂR2, pâri, s.m (Reg.) Persoană care pârăște; pârâș, reclamant. -Din pârî (derivat regresiv). substantiv masculinpâr
PÂR1 interj. (Adesea pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care imită zgomotul sau trosnetul produs de un corp solid care se rupe sau se despică, de arderea lemnelor, de presiunea exercitată asupra zăpezii etc. – Onomatopee. substantiv masculinpâr
pîrésc, V. pîrăsc. temporarpîresc
pîrắsc, a -î́ v. tr. (din vechî́u pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc [!]. Duc proces, mă judec. temporarpîrăsc
3) par, părút, a -păreá v. intr. (lat. parére, it. parére, pv. parer, vfr. paroir, nfr. paraitre, sp. pv. parecer. V. a-, com- și dis-par, par´că). Am aeru, înfățișarea, aspectu, aparența de: tu parĭ fericit, el părea mîndru. Îmĭ pare v. impers. saŭ mi se pare v. impers. refl. Mi se arată, îmĭ închipuĭ că, cred că, presupun că, am impresiunea că: el îmĭ pare (saŭ el mi se pare) fericit, îmĭ pare că (saŭ mi se pare că) doarme, îmĭ pare că (saŭ mi se pare că saŭ par´că) zbor. A-țĭ părea bine saŭ răŭ, a te bucura saŭ a te întrista, a regreta: îmĭ pare bine (saŭ răŭ) c´a fost și el. verbpar
pare v. impers. V. par 3. verbpare
părea v. a avea înfățișarea, aparența: a părea îmbătrânit. V. pare. verbpărea
păreá (par, – rút), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)părui, păreare. Lat. pārēre (Pușcariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer. – Der. părere, s. f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasmă); părelnic, adj. (imaginar, fictiv); parcă (var. ortografică par’că), adv. (s-ar zice, s-ar crede, într-o măsură, cam), în loc de pare că, cf. calabr. parca; dispărea, vb. (a pieri), format după fr. disparaître; dispariție, s. f. (pieire), din fr. disparation; compărea, vb., după fr. comparaître; comparent, adj. (care compare); comparați(un)e, s. f. (prezentare). verbpărea
păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút verbpărea
PĂREÁ, par; vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere. verbpărea
îmi pare (I’m) sorry expr. îmi pare rău, regret. verbîmipare
pârî v. 1. a acuza; 2. a denunța [Slav. PRĬETI]. verb tranzitivpârî
pâr'î (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârắsc, imperf. 3 sg. pârá, perf. s. 3 sg. pâr'î, 3 pl. pârấră, m.m.c.p. 1 sg. pârấsem, 2 sg. pârấseși; conj. prez. 3 să pâráscă; ger. pârấnd; part. pârất verb tranzitivpârî
pîrî (-rắsc, -ît), vb. – A denunța, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s. f. (acuzație, inculpare; delațiune, denunț); pîrîș, s. m. (înv., acuzator, turnător, denunțător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s. m. (acuzat); pîrîtor, s. m. (turnător). verb tranzitivpîrî
PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe față în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau mințind; a vorbi de rău; a denunța. 2. (înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĭ)rĕti. verb tranzitivpârî
pîrắsc, a -î́ v. tr. (din vechî́u pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc [!]. Duc proces, mă judec. verb tranzitivpîrăsc