parc definitie

PARC s.n. 1. Grădină publică mare, amenajată special cu arbori, cu peluze etc. ♦ Grădină mare plantată cu arbori în jurul unei locuințe. 2. Suprafață de teren închisă (plantată cu arbori) unde se îngrijește și se crește vânatul. 3. Loc unde se garează vehiculele; loc unde se depozitează materialele unei instituții. ♦ Totalitatea vehiculelor unei instituții, ale unei unități. 4. Parc electric = rețea centrală de distribuire a curentului electric. [Cf. fr. parc, it. parco, germ. Park < lat. t. parcus]. substantiv neutruparc

parc s. n., pl. párcuri substantiv neutruparc

parc n. grădină mare cu pajiști, alee, boschete. substantiv neutruparc

PARC s. n. 1. grădină publică mare, amenajată cu arbori, peluze etc. ◊ grădină mare plantată cu arbori în jurul unei locuințe. 2. suprafață de teren închisă unde se îngrijește și se crește vânatul. 3. loc de staționare a autovehiculelor sau de depozitare a utilajelor și materialelor unei instituții, unei unități. ◊ totalitatea autovehiculelor unei întreprinderi, instituții etc.. 4. ~ electric = rețea centrală de distribuire a curentului electric. (< fr. parc) substantiv neutruparc

parc (párcuri), s. n. – Grădină de agrement, rezervație, loc de staționare a vehiculelor. Fr. parc.Der. parca, vb. (a închide animalele sau oamenii într-un țarc mare; a așeza autovehiculele într-un loc), din fr. parquer; parchet, s. n. (pardoseală de lemn în forme geometrice; instituție judiciară; curătură), din fr. parquet, popular în Olt. și Munt.; cu ultimul sens, datorită folosirii lui în silvicultură. substantiv neutruparc

*parc n., pl. urĭ (fr. parc, cuvînt de origine nesigură și care, supt [!] o formă cam asemenea, există în toate limbele [!] romane. Provențalu pargue și parc arată că forma primitivă trebuĭe să fi fost parico saŭ parrico [cp. de alt-fel germ. pferch cu vgerm. pfartih, anglo-sax. pearroc ș. a.] contras în parco. Cu lat. parcus, „econom, cruțător”, n´are legătură. Mlat. parricus orĭ parcus apare în Legea ripuarică [sec. VIII]. V. parcan, parchet). Teren îngrădit, mare grădină orĭ pădurice rezervată vînatuluĭ saŭ plimbăriĭ și alipită uneĭ locuințe boĭereștĭ. Grădină publică într´un oraș. Ocol de vite. Îngrăditură făcută în apă p. pește saŭ p. stridiĭ. Arm. Parte din tabără rezervată tunurilor, munițiunilor, proviziunilor: parcu de artilerie. Pin [!] ext. Materialu conținut într´un parc. substantiv neutruparc

PARC, parcuri, s. n. 1. Suprafață întinsă de teren, de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții, amenajată pentru agrement, ◊ Parc național = suprafață întinsă de teren, păzită și îngrijită, în care exploatările (silvică, minieră, vânătorească etc.) sunt interzise, pentru a se păstra neschimbat mediul natural. Parc sportiv = complex sportiv dotat cu mai multe terenuri și amenajări, situat într-un parc (1). ♦ Teren împrejmuit, unde vânatul este crescut și îngrijit pentru vânătoare. ♦ Parc (1) situat în jurul unei clădiri și depinzând de aceasta. ♦ Teren parcelat cu locuința și cu numeroase spații verzi. 2. Loc de staționare și de garare mai îndelungată a vehiculelor sau de depozitare a. materialelor; p. ext. vehiculele și materialele aflate în acest loc. ♦ Totalitatea vehiculelor unei întreprinderi, ale unei instituții etc. ♦ Totalitatea instalațiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde. – Din fr. parc. substantiv neutruparc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiparc

parc  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular parc parcul
plural parcuri parcurile
genitiv-dativ singular parc parcului
plural parcuri parcurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z