parapon definitie

parápon n., pl. e (ngr. paráponon, geamăt, vaĭet, d. vgr. pónos, osteneală, luptă, și poiné, răsplată, lat. poena, pedeapsă. V. punibil). Fam. Iron. Mare nemulțămire [!] și jăluire [!]: paraponu cuĭva că perde [!] locmalele. A avea un parapon pe cineva, a avea o mare supărare pe el. substantiv neutruparapon

!parápon/parapón (înv., fam.) s. n. substantiv neutruparapon

paràpon n. 1. mâhnire, plânset: mă apucă un parapon mare și sfășietor POP.; 2. (ironic) nemulțumire de a fi fost trecut cu vederea la împărțirea slujbelor: are un parapon. [Gr. mod. PARÁPONOS, plânset, vaiet]. substantiv neutruparàpon

PARÁPON s. n. (înv. și fam.) Supărare; tristețe; necaz, ciudă. [Acc. și: parapón] - Din ngr. paráponon. substantiv neutruparapon

parapón (-oáne), s. n. – Supărare, ceartă, motiv de discordie. – Mr. parapun. Ngr. παράπονον (Cihac, II, 683; Gáldi 220). – Der. paraponisi, vb. refl. (a se plînge, a se supăra), din ngr. παραπονῶ, aorist παραπόνησα (Graur, BL, IV, 107). substantiv neutruparapon