PAR adj. (Mat.; despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu doi. ♦ (Despre funcții) Care nu-și schimbă valoarea atunci când argumentul își schimbă semnul. [< lat. par]. adjectivpar
PAR2, -Ă adj. (mat.; despre numere întregi, puteri etc.) divizibil cu 2. ◊ (despre funcții) care nu-și schimbă valoarea atunci când argumentul își schimbă semnul. (< lat. par) adjectivpar
-PAR3(Ă) elem. „care naște, care produce”. (< fr. -pare, cf. lat. parere, a zămisli) adjectivpar
par, pari s. m. (er.) penis erect. adjectivpar
par (pári), s. m. – Băț, stîlp, nuia. – Mr., megl. par. Lat. pālus (Pușcariu 1260; Candrea-Dens., 1324; REW 6182), cf. alb. palë, it., sp. palo, fr. pieu, cat. pal, port. pao, ngr. παλοῦϰι. – Der. împăra, vb. (a bate pari; a trage în țeapă; refl., a se lovi, a se înțepa cu un par), pe care Candrea-Dens., 1325; Densusianu, Rom., XXXIII, 70 și DAR îl derivă direct din lat. impālāre; părui, vb. (a bate pari). adjectivpar
par1 adj. m., pl. pari; f. páră, pl. páre adjectivpar
1) par m. (lat. pâlus, par, din paxillus, *paxius, d. pángere, a înfige, a împinge; it. sp. palo, pv. pal, fr. pieu, pg. pao. V. pagină). Prăjină scurtă, stobor, stîlp mic de lemn (lung de vre-o 2 m. și gros de vre-o 8 c.m., ca stîlpiĭ care susțin gardurile de la țară). Cu paru, pin [!] mijloace violente, ca țăraniĭ, care, p. cel maĭ mic lucru, sar la bătaĭe cu paru: aicĭ nu merge cu paru! A ajuns orĭ s´a strîns funia la par (loc. luată de la arie cînd caiĭ aŭ ajuns la par), am ajuns la extrem, la aman, nu maĭ am nicĭ o putere. Cît cĭoara în par (subînț. a stat), o clipă, puțin timp. adjectivpar
par2 s. m., pl. pari adjectivpar
2) *par m. V. pair. adjectivpar
PAR1, pari, s. m. 1. Bucată de lemn rotundă, lungă și (relativ) groasă, de obicei ascuțită, folosită mai ales ca element de susținere, de fixare etc. în diferite construcții sau ca pârghie, ca ciomag etc. ◊ Loc. adv. Cu parul = cu forța, silit. ◊ Expr. A-i da (cuiva) cu parul în cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a împiedica (pe cineva) să promoveze, să acționeze etc. Parcă mi-a (sau ți-a, i-a etc.) dat cu parul în cap, se spune când cineva a primit pe neașteptate o veste neplăcută. A (i) se apropia funia de par = a) a fi bătrân, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru îndeplinirea presantă a ceva); a se apropia deznodământul. 2. Cracă groasă de copac, Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus. adjectivpar
PAR2, -Ă, pari, -e, adj. (Despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu numărul doi. – Din lat. par. adjectivpar
*pair m. Altă dată, mare vasal al regeluĭ în Francia: ceĭ doĭ-spre-zece pairĭ aĭ luĭ Carol cel Mare. Membru al Camereĭ Înalte de la 1815-1848 în Francia saŭ al celeĭ actuale în Anglia. – Acest cuv. vine d. fr. pair, care se pronunță per și chear [!] se și scria așa vfr. El vine d. lat. par, egal, păreche [!]. Italieniĭ zic pari. Decĭ rom. s´ar putea zice și par. În orĭ-ce caz, pair nu e recomandabil a zice, deși așa zic ceĭ maĭ mulțĭ. adjectivpair
AL PÁRI loc. adv. concordanță între valoarea nominală și cea reală a diferitelor hârtii de valoare cu care se tranzacționează pe piață. (< it. al pari, la paritate) adjectivalpari
PAR AVIÓN loc. adv. (expediat) prin avion. (< fr. par avion) adjectivparavion
par egzamplu expr. de exemplu. adjectivparegzamplu
PARA1- elem. 1. „în afara, pe lângă”, „contra”. 2. (chim.) „derivat aromatic disubstituit”. 3. „a apăra, a proteja”. (< fr. para-, cf. gr. para, lângă) invariabilpara
pára adv. exprimă o idee de intensitate: leu paraleu, trăsnete și paratrăsnete. [Gr. mod.: v. paraleu]. invariabilpara
PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-. invariabilpara
PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în afara, pe lângă”, „contra”. {< fr., it. para-, cf. gr. para – lângă, vecin]. invariabilpara
pára- pref. – Subliniază ideea de repetiție obositoare: legi, paralegi (Jipescu); leșinuri, paraleșinuri (Stăncescu). Ngr. πάρα „mai mult”. Nu se folosește decît în repetarea cuvîntului simplu, ca în cazurile citate. invariabilpara
1) pará- (ngr. pará, pop. pára), prefix care arată superioritatea, intensitatea (ca baș, răs, stră, extra, ultra): a ajuns inspector și parainspector, a stăruit și parastăruit. Ca neol. (după vgr.) = „pe lîngă, alăturĭ de” (în chimie ș. a.). invariabilpara
PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-. invariabilpara
hára-pára adv. (turc. pará-pará = -parča. V. harcea-, pará). Munt. Mold. Fam. Val-vîrtej, mare dezordine: copiiĭ s´aŭ jucat și aŭ făcut casa hara-para. invariabilharapara
hara-para adv. Mold. a face hara-para, a prăpădi: cu dracii ai făcut hara-para CR. [Onomatopee]. invariabilharapara
HÁRA-PÁRA s. f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formație onomatopeică. invariabilhara-para
pará (parále), s. f. – 1. Veche monedă divizionară turcă, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. – 2. Monedă divizionară rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. – 3. Centimă. – 4. (Pl.) Bani. – Mr., megl. pară. Tc. para (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din per. parä, cf. ngr. παρᾶ, alb., bg., sb. para. – Der. părălește, adv. (în numerar); părălet, s. n. (bănet); părăleală, s. f. (extorcare, pagubă); părăli, vb. (a jecmăni); paralîc, s. n. (bănet; mărunțiș); părăluță, s. f. (centimă, ban; bănuș, Bellis perennis). substantiv femininpara
pará f. (turc. pará [d. pers. pare, pĭesă, bucată]; ngr. parâs, bg. pará. V. ceampara, hara-para). A patru-zecea parte din vechĭu leŭ și care (la 1740) valora 3 banĭ. Pl. Banĭ, monetă: a avea parale, asta costă multe parale. A nu avea nicĭ o para saŭ para chĭoară, a nu avea nicĭ un ban, nicĭ o lețcaĭe. A face parale, 1. vorbind de oamenĭ, a cîștiga parale, 2. vorbind de lucrurĭ, a valora, a avea preț: asta nu face nicĭ o para. A lua la treĭ parale, a-l lua din scurt, a-ĭ cere socoteală, a-l mustra. V. mangîr. substantiv femininpara
parà f. 1. mică monedă turcească, 1/40 dintr’un leu vechiu: nojița și leița, curaua și paraua POP.; 2. ban: n’am nicio para; 3. pl. bani: are parale; a lua la trei parale, a-și bate joc de cineva. [Turc. PARA, lit. piesă, monedă]. substantiv femininparà
PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în Țările Române în sec. XV1II-XIX; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nicio) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para. substantiv femininpara
pî́ră f., pl. e și ĭ (vsl. pĭrĭa, infl. de pîrăsc). Vechĭ. Proces. Azĭ. Acuzațiune. Denunțare. substantiv femininpîră
pâră f. acuzațiune: pâra cere dovadă PANN. [Abstras din pârî]. substantiv femininpâră
!páră1 (flacără) s. f., g.-d. art. párei; pl. pare substantiv femininpară
páră2 (fruct) s. f., g.-d. art. pérei; pl. pére substantiv femininpară
pară f. flacără: foc și pară. [Slav. PARA, fum, abur]. substantiv femininpară
pară f. rodul părului: pară tămâioasă. [Lat. PIRA]. substantiv femininpară
pấră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pấrei; pl. pấre substantiv femininpâră
páră s. f. – Flacără, flamă. – Mr. piră. Sl. para „fum, abur” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 243), cf. bg., sb., cr., pol. para „abur”, cf. și opări. Schimbul semantic, destul de ciudat, nu a fost explicat; dar pare să fie sl., cf. pîrli. De asemeni, este posibilă o încrucișare cu păli „a arde”, cf. ceh. pala „flacără”. substantiv femininpară
1) páră și (Trans.) peáră f., pl. pere (lat. pĭra, pl. de la pĭrum, pară; it. pv. sp. pg. pera, fr. poire). Fructu păruluĭ. Cazĭ pară mălăĭață în gura luĭ nătăfleață, se zice despre un om foarte leneș care așteaptă cîștig fără muncă. substantiv femininpară
2) páră f., pl. [inuz.] pare saŭ părĭ (vsl. para, fum, abur, miros de arsură, pariti, a evapora, opariti, a opări: sîrb. bg. pol. para, abur, rus. pará, arătură [adică loc ars de soare, ca și ogor, ogoresc, dogoresc], páritĭ [v. tr.] a ferbe [!] înfundat; ung. pára, abur. V. papară, părpălesc, pîrlesc). Flacără. Foc și pară, mare foc. A vărsa foc și pară, a fi foarte furios. Roș ca para foculuĭ, foarte roș (de rușine). substantiv femininpară
PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. ◊ Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nicio pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nicio valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira. substantiv femininpară
PÁRĂ1, pare, s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para. substantiv femininpară
PẤRĂ, pâre, s. f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamație. ♦ Acuzație, învinuire. 2. Denunț. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (înv. și reg.) Proces, judecată. [Pl. și: pâri] – Din pârî (derivat regresiv). substantiv femininpâră
HÁRA-PARA s. f. (Numai în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vînzoleală; a face harcea-parcea. Dulăii... făcură o iama, o hara-para nemaipomenită. La TDRG. Cu dracii de la boieriul cela ai făcut hara-para. CREANGĂ, P. 319. substantiv femininhara-para
parà-n coadă expr. (la barbut) zaruri câștigătoare. substantiv femininparàncoadă
parà-ndărăt expr. (la barbut) 1. zaruri câștigătoare, cu care se recuperează banii pierduți mai devreme. 2. restituirea banilor câștigați la jocul anterior. substantiv femininparàndărăt
para-ndărăt la pace expr. (la barbut) restituirea banilor câștigați la jocul anterior sau la dublarea mizei. substantiv femininparandărătlapace
când o face plopul pere (și răchita micșunele) expr. niciodată. substantiv feminincândofaceplopulpere
pará2 (a ~) vb., ind. prez. 3 pareáză temporarpara
pará1 s. f., art. paráua, g.-d. art. parálei; pl. parále, art. parálele temporarpara
3) par, părút, a -păreá v. intr. (lat. parére, it. parére, pv. parer, vfr. paroir, nfr. paraitre, sp. pv. parecer. V. a-, com- și dis-par, par´că). Am aeru, înfățișarea, aspectu, aparența de: tu parĭ fericit, el părea mîndru. Îmĭ pare v. impers. saŭ mi se pare v. impers. refl. Mi se arată, îmĭ închipuĭ că, cred că, presupun că, am impresiunea că: el îmĭ pare (saŭ el mi se pare) fericit, îmĭ pare că (saŭ mi se pare că) doarme, îmĭ pare că (saŭ mi se pare că saŭ par´că) zbor. A-țĭ părea bine saŭ răŭ, a te bucura saŭ a te întrista, a regreta: îmĭ pare bine (saŭ răŭ) c´a fost și el. verbpar
pare v. impers. V. par 3. verbpare
părea v. a avea înfățișarea, aparența: a părea îmbătrânit. V. pare. verbpărea
păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút verbpărea
păreá (par, – rút), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)părui, păreare. Lat. pārēre (Pușcariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer. – Der. părere, s. f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasmă); părelnic, adj. (imaginar, fictiv); parcă (var. ortografică par’că), adv. (s-ar zice, s-ar crede, într-o măsură, cam), în loc de pare că, cf. calabr. parca; dispărea, vb. (a pieri), format după fr. disparaître; dispariție, s. f. (pieire), din fr. disparation; compărea, vb., după fr. comparaître; comparent, adj. (care compare); comparați(un)e, s. f. (prezentare). verbpărea
PĂREÁ, par; vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere. verbpărea
îmi pare (I’m) sorry expr. îmi pare rău, regret. verbîmipare
PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer]. verb tranzitivpara
PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr. parer) verb tranzitivpara
parà v. a ocoli, a se da înlături: a para o lovitură (= fr. parer). verb tranzitivparà
PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer. verb tranzitivpara
pârî v. 1. a acuza; 2. a denunța [Slav. PRĬETI]. verb tranzitivpârî
pâr'î (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârắsc, imperf. 3 sg. pârá, perf. s. 3 sg. pâr'î, 3 pl. pârấră, m.m.c.p. 1 sg. pârấsem, 2 sg. pârấseși; conj. prez. 3 să pâráscă; ger. pârấnd; part. pârất verb tranzitivpârî
PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe față în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau mințind; a vorbi de rău; a denunța. 2. (înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĭ)rĕti. verb tranzitivpârî
pîrî (-rắsc, -ît), vb. – A denunța, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s. f. (acuzație, inculpare; delațiune, denunț); pîrîș, s. m. (înv., acuzator, turnător, denunțător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s. m. (acuzat); pîrîtor, s. m. (turnător). verb tranzitivpîrî
*paréz v. tr. (fr. parer, d. it. parare, a para, lat. parare, a prepara. V. pre-par). Ĭaŭ măsurĭ ca să evit un răŭ: a para o lovitură. verb tranzitivparez
pîrắsc, a -î́ v. tr. (din vechî́u pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc [!]. Duc proces, mă judec. verb tranzitivpîrăsc
para invariabil | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)para | parare | parat | parând | singular | plural | ||
parând | parați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | parez | (să)parez | param | parai | parasem | |
a II-a (tu) | parezi | (să)parezi | parai | parași | paraseși | ||
a III-a (el, ea) | parează | (să)parai | para | pară | parase | ||
plural | I (noi) | parăm | (să)parăm | param | pararăm | paraserăm | |
a II-a (voi) | parați | (să)parați | parați | pararăți | paraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | parează | (să)pareze | parau | parară | paraseră |
para invariabil | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | para | — |
plural | parați | paralelor | |
genitiv-dativ | singular | Para | para |
plural | — | — |