papă definitie

PAPÁ s.m. (Fam.) Tată. [< fr. papa]. invariabilpapa

PAPÁ s. m. (fam.) tată. (< fr. papa) invariabilpapa

!papá (fr.) s. m., g.-d. lui papá invariabilpapa

Papa m. capul Bisericii catolice: Papa dela Roma. invariabilpapa

PAPÁ s. m. (Franțuzism) 1. Tată. 2. (Rar) Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat mai în vârstă. – Din fr. papa. invariabilpapa

pàpă f. fiertură pentru prunci. [Lat. PAPPA]. substantiv femininpàpă

PÁPĂ1 s. f. 1. (în graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. Compus: (reg.) papa-găinii = păpădie. 2. (Reg.) Omletă. – Lat. pappa. substantiv femininpapă

pápă, s. f.1. Mîncare în limbajul infantil. – 2. Terci, păsat. – Mr. papă. Creație expresivă, care eventual, ar putea proveni direct din lat. pappa (Pușcariu 1258; Candrea-Dens., 1321; REW 6214; Pușcariu, Lr., 281), unde este, de asemenea, formație expresivă, sau s-ar fi format în interiorul rom.Der. păpa, vb. (a mînca; a irosi, a toca averea), pe care Pușcariu 1257 și Candrea-Dens., 1322 îl raportează la lat. pappare, cf. gal., port. papar; papălapte, s. m. (nătăfleț, găgăuță); păpălău, s. m. (curcubețică, Physalis Alkekengi), care se mai cheamă și papele, s. f. pl., în Mold. (după Tiktin, care-l urmează pe Cihac, II, 520, legat de mag. páponya, din pap „cură”, dificil din punct de vedere fonetic); papalungă, s. f. (Trans., păpădie, Taraxacum officinale); papanaș, s. m. (Mold., preparat culinar din aluat și brînză); paparadă, s. f. (Trans., ouă la capac); păpăludă, s. f. (pasăre, Caprimulgus europaeus); păpărugă (var. păpăruie, păpăruză, papăluză), s. f. (Trans., buburuză, Coccinella septempunctata), cf. buburuză; papătot, s. m. (mîncău); papacioc, s. n. (Mold., păhărel de țuică), comp. cu cioc „plisc” (după Scriban, în legătură cu rus. popoika „exces de mîncare”, der. care nu pare posibilă); papaciocar, s. m. (leneș, haimana); papaciufă, s. f. (Munt., matracucă), comp. cu ciuf (după Scriban, în legătură cu alb. patačuftë „chiftea”, soluție improbabilă); papainog, s. n. (minciună, bagatelă; cataligă; stîlp, pilon), pe care Tiktin îl leagă de slov., rut. panoga „lîngă picioare”, dificil din punct de vedere semantic; papalete, s. m. (Munt., marionetă, fantoșă); Pepelea, s. m. (personaj mitic care reprezintă un fel de păcălitor comic cu aspect nevinovat), cf. fr. patelin și Păcală (după părerea de nesusținut a lui Cihac, acest nume ar proveni din sl. pepelu „cenușă”). – Cf. paparudă, păpușe, parpalec. substantiv femininpapă

2) pápă f., pl. e (lat. pappa și pâpa, it. pappa). Mîncare în limba copiilor. Mîncare moale, ca lapte cu orez ș. a. substantiv femininpapă

pápă1 (mâncare) s. f., g.-d. art. pápei substantiv femininpapă

pápă2 (prelat) s. m., g.-d. art. pápei; pl. papi substantiv femininpapă

papă-lapte adj. invar., s. m. invar. bleg, molâu, lipsit de personalitate. substantiv femininpapălapte

!pápă-lápte s. m. și f., g.-d. lui pápă-lápte; pl. pápă-lápte substantiv femininpapă-lapte

!pápa-găínii (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. pápei-găínii substantiv femininpapa-găinii

PÁPĂ s.m. Șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). [< lat. papa, cf. it. papa < gr. papaspărinte]. substantiv masculinpapă

PÁPĂ s. m. șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). (< lat. papa) substantiv masculinpapă

pápă s. m. – Șeful bisericii romano-catolice. Lat. pappa (sec. XVII). – Der. papistaș, s. m. (catolic), din mag. pápistas (Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. παπιστης, bg. papištaš; papal, adj., din fr. papal; papalitate, s. f., format după fr. papauté; papistăși, vb. refl. (a trece la catolicism); papiștășie, s. f. (catolicism); papistășesc, adj. (catolic). substantiv masculinpapă

1) pápă m., pl. ĭ (vsl. papa, gr. páppas, lat. papa, tată, epitet respectuos adresat episcopilor. Papa, un papă, al papiĭ saŭ al luĭ papa, unuĭ papă. V. păpădie). Șefu bisericiĭ catolice, cu sediu în Roma. (Se găsește în manuscrise deja în sec. 17). – La Dos. și pápij m. (pol. papiež). V. popă. substantiv masculinpapă

PÁPĂ2, papi, s. m. Capul Bisericii romano-catolice, al statului Vatican; vicar al lui Isus Hristos și urmaș al Sfântului Petru, ales pe viață. – Din lat., sl. papa. substantiv masculinpapă

mai catolic decât papa expr. exagerat (în ceea ce crede, spune sau face). substantiv masculinmaicatolicdecâtpapa

a fi mai catolic decât papa expr. a fi exagerat în privința a ceea ce crede, spune sau face. substantiv masculinafimaicatolicdecâtpapa

2) pap, a păpá v. tr. (lat. it. pappare, d. vfr. paper, a mînca lacom; sp. pg. papar). Fam. Mănînc tot. Fig. Mănînc, risipesc: a-țĭ păpa averea. V. pup 2. verb tranzitivpap

păpa, pap v. t. (în limbajul copiilor mici) a mânca verb tranzitivpăpa

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe verb tranzitivpăpa

păpà v. 1. (în limba pruncilor) a mânca: a păpa ceva; 2. a înghiți: un lup pândea vremea să pape iezii CR.; 3. fig. și fam. a risipi: mi-a păpat toți banii; 4. fam. a suferi: a păpat duba ISP. (cf. mâncà 6). [Lat. PAPPARE]. verb tranzitivpăpà

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare. verb tranzitivpăpa

!pápă-tót s. m. și f., g.-d. lui pápă-tót; pl. pápă-tót verb tranzitivpapă-tot

papă-lapte m. fam. om copilăros. verb tranzitivpapălapte

papă-lápte m. și f. (d. a păpa și lapte). Persoană bleagă, proastă, fără energie: un papă-lapte, a luĭ papă-lapte, femeĭa asta e o papă-lapte. verb tranzitivpapălapte

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipapă

papă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pa papa
plural papi papii
genitiv-dativ singular pa papei
plural papi papilor
papă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pa papa
plural papi papii
genitiv-dativ singular pa papei
plural papi papilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z