reduceri si promotii 2018
Definitie papă - ce inseamna papă - Dex Online

papă definitie

PAPÁ s.m. (Fam.) Tată. [< fr. papa]. invariabil papa

PAPÁ s. m. (fam.) tată. (< fr. papa) invariabil papa

!papá (fr.) s. m., g.-d. lui papá invariabil papa

Papa m. capul Bisericii catolice: Papa dela Roma. invariabil papa

PAPÁ s. m. (Franțuzism) 1. Tată. 2. (Rar) Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat mai în vârstă. – Din fr. papa. invariabil papa

pàpă f. fiertură pentru prunci. [Lat. PAPPA]. substantiv feminin pàpă

PÁPĂ1 s. f. 1. (în graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. Compus: (reg.) papa-găinii = păpădie. 2. (Reg.) Omletă. – Lat. pappa. substantiv feminin papă

pápă, s. f.1. Mîncare în limbajul infantil. – 2. Terci, păsat. – Mr. papă. Creație expresivă, care eventual, ar putea proveni direct din lat. pappa (Pușcariu 1258; Candrea-Dens., 1321; REW 6214; Pușcariu, Lr., 281), unde este, de asemenea, formație expresivă, sau s-ar fi format în interiorul rom.Der. păpa, vb. (a mînca; a irosi, a toca averea), pe care Pușcariu 1257 și Candrea-Dens., 1322 îl raportează la lat. pappare, cf. gal., port. papar; papălapte, s. m. (nătăfleț, găgăuță); păpălău, s. m. (curcubețică, Physalis Alkekengi), care se mai cheamă și papele, s. f. pl., în Mold. (după Tiktin, care-l urmează pe Cihac, II, 520, legat de mag. páponya, din pap „cură”, dificil din punct de vedere fonetic); papalungă, s. f. (Trans., păpădie, Taraxacum officinale); papanaș, s. m. (Mold., preparat culinar din aluat și brînză); paparadă, s. f. (Trans., ouă la capac); păpăludă, s. f. (pasăre, Caprimulgus europaeus); păpărugă (var. păpăruie, păpăruză, papăluză), s. f. (Trans., buburuză, Coccinella septempunctata), cf. buburuză; papătot, s. m. (mîncău); papacioc, s. n. (Mold., păhărel de țuică), comp. cu cioc „plisc” (după Scriban, în legătură cu rus. popoika „exces de mîncare”, der. care nu pare posibilă); papaciocar, s. m. (leneș, haimana); papaciufă, s. f. (Munt., matracucă), comp. cu ciuf (după Scriban, în legătură cu alb. patačuftë „chiftea”, soluție improbabilă); papainog, s. n. (minciună, bagatelă; cataligă; stîlp, pilon), pe care Tiktin îl leagă de slov., rut. panoga „lîngă picioare”, dificil din punct de vedere semantic; papalete, s. m. (Munt., marionetă, fantoșă); Pepelea, s. m. (personaj mitic care reprezintă un fel de păcălitor comic cu aspect nevinovat), cf. fr. patelin și Păcală (după părerea de nesusținut a lui Cihac, acest nume ar proveni din sl. pepelu „cenușă”). – Cf. paparudă, păpușe, parpalec. substantiv feminin papă

2) pápă f., pl. e (lat. pappa și pâpa, it. pappa). Mîncare în limba copiilor. Mîncare moale, ca lapte cu orez ș. a. substantiv feminin papă

pápă1 (mâncare) s. f., g.-d. art. pápei substantiv feminin papă

pápă2 (prelat) s. m., g.-d. art. pápei; pl. papi substantiv feminin papă

papă-lapte adj. invar., s. m. invar. bleg, molâu, lipsit de personalitate. substantiv feminin papălapte

!pápă-lápte s. m. și f., g.-d. lui pápă-lápte; pl. pápă-lápte substantiv feminin papă-lapte

!pápa-găínii (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. pápei-găínii substantiv feminin papa-găinii

PÁPĂ s.m. Șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). [< lat. papa, cf. it. papa < gr. papaspărinte]. substantiv masculin papă

PÁPĂ s. m. șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). (< lat. papa) substantiv masculin papă

pápă s. m. – Șeful bisericii romano-catolice. Lat. pappa (sec. XVII). – Der. papistaș, s. m. (catolic), din mag. pápistas (Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. παπιστης, bg. papištaš; papal, adj., din fr. papal; papalitate, s. f., format după fr. papauté; papistăși, vb. refl. (a trece la catolicism); papiștășie, s. f. (catolicism); papistășesc, adj. (catolic). substantiv masculin papă

1) pápă m., pl. ĭ (vsl. papa, gr. páppas, lat. papa, tată, epitet respectuos adresat episcopilor. Papa, un papă, al papiĭ saŭ al luĭ papa, unuĭ papă. V. păpădie). Șefu bisericiĭ catolice, cu sediu în Roma. (Se găsește în manuscrise deja în sec. 17). – La Dos. și pápij m. (pol. papiež). V. popă. substantiv masculin papă

PÁPĂ2, papi, s. m. Capul Bisericii romano-catolice, al statului Vatican; vicar al lui Isus Hristos și urmaș al Sfântului Petru, ales pe viață. – Din lat., sl. papa. substantiv masculin papă

mai catolic decât papa expr. exagerat (în ceea ce crede, spune sau face). substantiv masculin maicatolicdecâtpapa

a fi mai catolic decât papa expr. a fi exagerat în privința a ceea ce crede, spune sau face. substantiv masculin afimaicatolicdecâtpapa

2) pap, a păpá v. tr. (lat. it. pappare, d. vfr. paper, a mînca lacom; sp. pg. papar). Fam. Mănînc tot. Fig. Mănînc, risipesc: a-țĭ păpa averea. V. pup 2. verb tranzitiv pap

păpa, pap v. t. (în limbajul copiilor mici) a mânca verb tranzitiv păpa

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe verb tranzitiv păpa

păpà v. 1. (în limba pruncilor) a mânca: a păpa ceva; 2. a înghiți: un lup pândea vremea să pape iezii CR.; 3. fig. și fam. a risipi: mi-a păpat toți banii; 4. fam. a suferi: a păpat duba ISP. (cf. mâncà 6). [Lat. PAPPARE]. verb tranzitiv păpà

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare. verb tranzitiv păpa

!pápă-tót s. m. și f., g.-d. lui pápă-tót; pl. pápă-tót verb tranzitiv papă-tot

papă-lapte m. fam. om copilăros. verb tranzitiv papălapte

papă-lápte m. și f. (d. a păpa și lapte). Persoană bleagă, proastă, fără energie: un papă-lapte, a luĭ papă-lapte, femeĭa asta e o papă-lapte. verb tranzitiv papălapte

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului papă

papă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pa papa
plural papi papii
genitiv-dativ singular pa papei
plural papi papilor
papă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pa papa
plural papi papii
genitiv-dativ singular pa papei
plural papi papilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z