PAP s. n. substanță lipicioasă, din gluten, folosită mai ales în încălțăminte. (< germ. Papp) substantiv neutrupap
1) pap n. fără pl., care ar fi urĭ (germ. pappe). Un fel de cleĭ foarte gros care rămîne la fund cînd se face scrobeala și pe care-l întrebuințează cizmariĭ. substantiv neutrupap
pap s. n. substantiv neutrupap
pap n. cleiu pentru pantofari. [Nemț. PAPPE]. substantiv neutrupap
PAP s. n. Substanță lipicioasă preparată din gluten cu apă și folosită la lipiri rezistente, în special la încălțăminte; material de lipit preparat în casă din faină și apă; cocă1. – Din germ. Papp. substantiv neutrupap
2) pap, a păpá v. tr. (lat. it. pappare, d. vfr. paper, a mînca lacom; sp. pg. papar). Fam. Mănînc tot. Fig. Mănînc, risipesc: a-țĭ păpa averea. V. pup 2. verb tranzitivpap
păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe verb tranzitivpăpa
păpà v. 1. (în limba pruncilor) a mânca: a păpa ceva; 2. a înghiți: un lup pândea vremea să pape iezii CR.; 3. fig. și fam. a risipi: mi-a păpat toți banii; 4. fam. a suferi: a păpat duba ISP. (cf. mâncà 6). [Lat. PAPPARE]. verb tranzitivpăpà
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare. verb tranzitivpăpa
!pápă-tót s. m. și f., g.-d. lui pápă-tót; pl. pápă-tót verb tranzitivpapă-tot
papă-lapte m. fam. om copilăros. verb tranzitivpapălapte
papă-lápte m. și f. (d. a păpa și lapte). Persoană bleagă, proastă, fără energie: un papă-lapte, a luĭ papă-lapte, femeĭa asta e o papă-lapte. verb tranzitivpapălapte
pap substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | pap | papul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | pap | papului |
plural | — | — |