pandur definitie

credit rapid online ifn

pandúr (pandúri), s. m. – (Înv.) Soldat de infanterie. Mag. pandúr (Cihac, 519), din sb., cr., slov. pandur „gardă” < sl. pądarĭ, cf. pîndar. substantiv masculinpandur

pandúr m. (ung. pandúr, arcaș, zbir; ceh. pandur, pedestraș; sîrb. pandur, ușier, aprod, păzitor, poate înrudit cu vsl. pondarĭ, pîndar). Pedestraș din vechime (la Ungurĭ, în armata luĭ Tudor Vladimirescu ș. a.). Fig. Om robust și gata de luptă. V. haĭduc. substantiv masculinpandur

credit rapid online ifn

pandúr s. m., pl. pandúri substantiv masculinpandur

pandur m. od. 1. pedestru sau dorobanț ungur: panduri Bănești; 2. pl. oștire națională formată peste Olt de Tudor Vladimirescu; 3. hoț de codru: tot voinici aleși panduri, tâlhari neaoși de păduri PANN. [Ung. PANDÚR, arcaș, sbir]. substantiv masculinpandur

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipandur

pandur  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pandur pandurul
plural panduri pandurii
genitiv-dativ singular pandur pandurului
plural panduri pandurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z