pan definitie
- Vezi aici mai multe sinonimepan
- Vezi aici mai multe rimepan
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cupa
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cupan
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuan
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cupan
PÂN prep. v. prin. invariabilpân
2) pin prep. (din pe și în, ca din, din, de și in. V. prin). Străbătînd, percurgînd [!]: merg pin casă, trec pin apă, mă plimb pin lume, pin toate locurile, (fig.) am trecut pin multe suferințe. Pintre [!]: pin străinĭ. Arată ajutoru, mijlocu saŭ instrumentu: pin tine am scăpat de primejdie, pin învățătură a ajuns unde este, pin vorbă l-a captivat. – În est (pînă la Bz.) se zice pin, ĭar în colo [!] pîn, întocmaĭ ca din și dîn. În vechime, pînă pe la 1600, se zicea prin, ceĭa ce azĭ nu se maĭ zice nicăirĭ [!], deși se scrie. invariabilpin
PAN- Element prim de compunere savantă, însemnând „tot”, „întreg”. [< fr., it. pan-, cf. gr. pas, pantos]. substantiv masculinpan
PAN-/PANT(O)-/PAM-/PASI- elem. „tot, întreg”, „universal”. (< fr. pan-, pant/o/-, pam-, pasi-, cf. gr. pas, pantos) substantiv masculinpan
pan (páni), s. m. – Nobil, magnat, domn (ca formulă de adresare). Pol. pan (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 205); titlu de reverență, înv. – Cf. moțpan. substantiv masculinpan
Pan, fiul lui Hermes și al Dryopei, socotit drept protector al turmelor și al păstorilor. Își avea reședința în Arcadia și era considerat drept inventatorul unui instrument de suflat numit syrinx (naiul). Pan avea o înfățișare ciudată, jumătate de om și jumătate de animal; avea coarne, barbă și copite de țap, iar trupul îi era acoperit de păr. Trăia în desișul codrilor, în umbra cărora pîndea nimfele, și adeseori îl întovărășea pe zeul Dionysus, din cortegiul căruia făcea parte. În mitologia romană, Pan era identificat cu Faunus și cu Lupercus. substantiv masculinpan
2) *pan- (vgr. pân, tot), pref. cu care se compun o mulțime de cuvinte, ca: pan-elenizm, -germanizm, -slavizm [!]. substantiv masculinpan
1) pan m. (pol. pan. V. jupîn, și moțpan). Vechĭ. Domn, boĭer, nobil la Polonĭ. Titlu boĭeresc la Românĭ. substantiv masculinpan
pan s. m., pl. pani substantiv masculinpan
pan n. 1. Domn (la Poloni): Pane, sosit’au cu putere un sol dela Moldova AL.; 2. titlu dat od. marilor boieri: Pan Dumitrașcu Ghica, mare Ban. [Pol. PAN]. substantiv masculinpan
PAN1- Element de compunere care înseamnă „tot”, „întreg” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr., ngr. pan-. substantiv masculinpan
PAN2, pani, s. m. Denumire dată (în Evul Mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan. substantiv masculinpan
Nomius, denumire purtată de zeii Apollo, Hermes și Pan, în calitatea lor de divinități protectoare ale păstorilor. substantiv masculinnomius
Silvanus, veche divinitate romană, adeseori confundată cu Faunus (și cu Pan din mitologia greacă). Silvanus era zeul pădurilor și al cîmpurilor, protectorul culturilor de orice fel. substantiv masculinsilvanus
Pan m. Mit. zeul păstorilor și al țarinelor: e reprezentat cu coarne pe cap și cu picioare de țap; strâbătea, ca vânător, munții și văile, ce le făcea să răsune de fluierul său ciobănesc. temporarpan
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipan
| pan invariabil | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | pan | panul |
| plural | pani | panii | |
| genitiv-dativ | singular | pan | panului |
| plural | pani | panilor | |