palat definitie

PALÁT s.n. Partea superioară a cavității bucale la om și la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum]. substantiv neutrupalat

PALAT²(O)- elem. „palat, cerul gurii”. (< fr. palat/o/-, cf. lat. palatum) substantiv neutrupalat

PALÁT¹ s.n. peretele superior al cavității bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioară, osoasă, a cavității bucale; palat moale = partea posterioară a cavității bucale; vălul palatului. (< lat. palatum, it. palato) substantiv neutrupalat

1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin [!] ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ. – Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie. substantiv neutrupalat

!palát s. n., pl. paláte substantiv neutrupalat

palát (paláte), s. n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. pălate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui păraț, v. aici; al lui polată, s. f. (Trans., palat), mr. pulată, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui palută, s. f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleaț, s. n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, înv. și al lui palat, s. n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directă din lat. (Koerting 6792) nu e posibilă. – Der. pălătui, vb. (a locui într-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s. n.; paladin, s. m. substantiv neutrupalat

2) *palát n., pl. e (lat. palatum și palatus, ceru guriĭ, ceru. V. păraț). Anat. Ceru guriĭ, partea superioară a interioruluĭ guriĭ. Fig. Simțu gustuluĭ la mîncare: a avea palatu fin. substantiv neutrupalat

palat n. 1. clădire mare și luxoasă, locuită de un suveran, de o autoritate sau de un personaj însemnat; 2. suveranii și oamenii palatului: revoluțiune de palat; 3. fig. casă măreață; 4. edificiu unde rezidă tribunalele, corpurile legiuitoare. ║ n. Anat. numele științific al cerului gurii. substantiv neutrupalat

PALÁT², palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care este folosită ca reședință de un nobil, un suveran, un șef de stat ori de guvern; p. gener: clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium. substantiv neutrupalat

PALÁT¹ s. n. Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine² ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine², acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul¹ în partea posterioară a cavității bucale. Palat artificial = mulaj al palatului¹, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais. substantiv neutrupalat