paladin definitie

PALADÍN s.m. Nobil care slujește la palatul regal. V. palatin. ♦ Cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. ♦ (Fig.) Voinic, om îndrăzneț, animat de sentimente cavalerești. [Cf. fr. paladin, it. paladino < lat. palatinus]. substantiv masculin paladin

PALADÍN s. m. 1. nobil care slujește la palatul regal; (p. ext.) cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. 2. (fig.) om curajos, îndrăzneț, cavaler (II, 1). (< fr. paladin, it. paladino) substantiv masculin paladin

*paladín m. (fr. paladin, d. it. paladíno, care vine d. lat. palatinus. V. palatin). Senior din suita luĭ Carol cel Mare: Roland era tipu paladinuluĭ. Cavaler medieval care umbla după aventurĭ. Fig. Om viteaz și leal. substantiv masculin paladin

paladín s. m., pl. paladíni substantiv masculin paladin

paladin m. cavaler rătăcitor. substantiv masculin paladin

PALADÍN, paladini, s. m. (în Evul Mediu, în Europa Apuseană) Nume dat legendarilor tovarăși de arme ai lui Carol cel Mare sau ai regelui Arthur; p. ext. cavaler rătăcitor din Evul Mediu, în continuă căutare de aventuri eroice. ♦ Fig. Bărbat voinic, îndrăzneț, însuflețit de sentimente cavalerești. – Din fr. paladin, it. paladino. substantiv masculin paladin