paște definitie

páște și paștĭ f. pl., și n. sing. (lat. Paschae, pl. d. Pascha, vgr. pásha, care vine d. ebr. pasch´ah, trecere; it. Pasqua, pv. Pasca, Pasqua, fr. Pâques, sp. Pascua, pg. Pascoa; vsl. rus. Pásha. V. pască). La Jidanĭ, mare sărbătoare în primăvară în amintirea treceriĭ pin [!] Marea Roșie și a îngeruluĭ exterminator, care, în noaptea cînd aŭ fugit din Egipt, ĭ-a ucis pe toțĭ copiiĭ născuțĭ de curînd aĭ Egiptenilor, dar care a cruțat casele Jidanilor, însemnate cu sînge de mel [!]. (Această credință a Jidanilor nu arată de cît [!] dorința lor de a-ĭ vedea morțĭ pe toțĭ afară de eĭ). La creștinĭ, o mare sărbătoare în primăvară în amintirea învieriĭ luĭ Iisus Hristos, adică a treceriĭ sale de la moarte la vĭață. (Paștele se celebrează treĭ zile la ortodocșĭ și doŭă la catolicĭ și protestanțĭ, în prima Duminică după luna plină care urmează după echinocțiu de primăvară și cade tot-de-a-una între 21 Martie și 26 April, adică într´un spațiŭ de 36 de zile. De Paște depind toate sărbătorile mobile. La Paște se obișnuĭește a se mînca oŭă roșiĭ, cozonacĭ și pască). Paștele caluluĭ, numele a doŭă plante crucifere numite și stupitu cuculuĭ (cardamine praténsis) și traista cĭobanuluĭ (capsélla búrsa pastóris). La Paștele caluluĭ saŭ numaĭ la Paște (iron.), nicĭ-odată. Din Joĭ în Paște, rar, foarte rar: ne vizităm și noĭ din Joĭ în Paște. Nu e în toate zilele Paște, nu e chilipir în toate zilele. – Ăaște a fost la început un f. pl., apoĭ (supt [!] infl. luĭ Crăcĭun saŭ după analogia altor vorbe: brațele, spatele meŭ îld. mele) s´a prefăcut în n. sing. (pl. tot Paște, cum zice azĭ toată lumea și cum se vede din proverbu: Crăcĭunu sătulu, Paștele fudulu. Fiind-că pl. pe lîngă Paște a fost și Paștĭ (ca vacă, vacĭ), se zicea în ainte [!] Paștile acestea, dar astăzĭ nu se maĭ zice de cît [!] Paștile acesta (pl. Paștile acestea cînd e vorba de Paștele a doĭ anĭ), în regiunile în care se pronunță părintele se pronunță și Paștele, ĭar în est, bine înțeles, Paștili. Așa dar, spre vest Paștele ăsta, la mijloc Paștile ăsta, la est (Mold.) Paștili ista. În orĭ-ce caz, și Paște, și Paștĭ, îs considerate de popor ca un neutru singular. substantiv femininpaște

Paște (Paști) f. pl. 1. sărbătoare solemnă ținută de Evrei în fiecare an spre aducere aminte de trecerea Mării Roșii; 2. sărbătoare solemnă ținută anual de creștini în memoria învierii Domnului: la Paști se mănâncă ouă roșii; Paștile cailor: a) numele popular al zilei de Ispas când caii se satură de iarbă: la Paștile cailor, la sf. Așteaptă: la moșii ăi verzi ori la Paștile cailor ISP.; b) Bot. traista ciobanului; 3. fig. sărbătoare în genere (cu veselie și cu petreceri): nu-i în toate zilele Paște. [Lat. PASCHAE]. substantiv femininpaște

PAȘTE2, paști, s. m., s. f. 1. N. pr. m. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar la evrei în amintirea ieșirii lor din robia egipteană, sub conducerea lui Moise. ◊ Expr. Nu e în toate zilele Paști sau o dată pe an e Paști = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paștile cailor (sau calului) = niciodată. 2. S. f. Pâine sfințită care se împarte la biserică în ziua de Paște (1); pască. [Var.: páști s. m.] – Lat. pascha, -ae. substantiv femininpaște

pástă s. f., g.-d. art. pástei; pl. páste substantiv femininpastă

*pástă f., pl. e (lat. it. pasta, d. vgr. páste; fr. pâte). Cocă, făină amestecată cu apă: macaroanele se fac din pastă de făină. Orĭ-ce praf amestecat cu apă, orĭ-ce substanță care nu e lichidă, dar nicĭ nu s´a solidificat (tercĭ): pastă de hîrtie, de porțelan. Fructe ferte [!] cu zahăr amestecate și pe urmă uscate: pastă de gutuĭ (chitonag). Medicament preparat tot așa. Paste italiene, macaroane, fidea ș. a. V. magĭun. substantiv femininpastă

pástă (páste), s. f.1. Materie vîscoasă, aluat, cocă. – 2. (Mold.) Plăcintă. It. pasta, prin intermediul ngr. πάστα. – Der. pastea, s. f. (prăjitură dulce), din ngr. παστέλλι (Scriban); păstos, adj. (ca pasta); pastel, s. n. (culoare pentru pictură; pictură cu această culoare; poezie descriptivă), din fr. pastel, ultimul sens e datorat titlului unui volum de poezii de Alecsandri; pastelist, s. m.; pastilă, s. f., din fr. pastille, germ. Pastille (rus. pastila, Sanzewitsch 207, este puțin probabil); paștet, s. n. (pateu) din fr. paté (› pateu, s. n.), prin intermediul germ. Pastele, rus. pastet (Tiktin). substantiv femininpastă

pastă f. 1. aluat de făină cu forme diferite: paste pentru supă; 2. orice substanță măcinată și frământată: pastă de hârtie, de porțelan, de dinți; 3. nume dat unor preparațiuni medico-alimentare: pastă de jujubă. substantiv femininpastă

PÁSTĂ s. f. 1. preparat de substanțe diferite, de consistență semilichidă. 2. (pict.) culoare preparată cu ulei. 3. ~ e făinoase = produse alimentare, obținute prin uscarea unui aluat nedospit. (< ngr., it. pasta, germ. Pasta, Paste) substantiv femininpastă

PÁSTĂ, paste, s. f. Materie densă cu aspect omogen, rezultată de obicei din măcinarea unor substanțe și din amestecul lor (cu un lichid) până la obținerea consistenței dorite. ◊ Pastă de dinți = preparat farmaceutic folosit la spălarea dinților. Paste făinoase = produse alimentare, de diferite forme și dimensiuni, obținute prin uscarea unui aluat nedospit din făină de grâu. ♦ Culoare (folosită în pictură) de obicei preparată cu ulei. ◊ Lac de unghii cu aspect omogen. – Din ngr. pásta, germ. Pasta. substantiv femininpastă

la paștele cailor expr. (pop.) niciodată. substantiv femininlapaștelecailor

n-am păscut porcii / gâștele / bobocii împreună! expr. nu suntem egali ca să-țí permit gesturi de familiaritate cu mine! substantiv femininnampăscutporcii

Páște (-ti), s. m. – Sărbătoarea Învierii. – Mr. Paște, Paști, megl. Paștu, Paști, istr. Pǫștę. Lat. Paschae (Pușcariu 1283; Candrea-Dens., 1352; REW 6264), cf. it., cat. pasqua, logud. paska, prov. pasca, fr. pâques, port. pascoa, alb. paskë, ngr. πάσχα. Rezultatul normal, Paște, a fost considerat ca un pl. f., de unde sing. n. Paște și de aici pl. Paști.Der. pășticar, s. m. (Trans., persoană care dă de pomană în biserică, în ziua de Paște); păștiță, s. f. (anemonă, Anemone ranunculoides). substantiv neutrupaște

din an în Paște / joi în Paște / Paști-n Crăciun expr. foarte rar; la intervale mari de timp. substantiv neutrudinanînpaște

!páștele-cálului/páștele-cáilor (plantă) (-ca-i-) s. m. art. substantiv neutrupaștele-calului

!floárea-Páștelui / floárea-Páștilor (plantă) s. f. art., g.-d. art. flórii-Páștelui / flórii-Páștilor substantiv neutrufloarea-paștelui

paște, pasc 1. a mânca. 2. a fura. 3. a practica sexul oral. temporarpaște

!páște2/paști (pâine sfințită) s. f. pl., art. páștele/páștile temporarpaște

!Páște (sărbătoare) s. propriu m., pl. Paști (doi Paști; dar pl. f. Sfintele Paști) temporarpaște

páște1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pasc, 1 pl. páștem; perf. s. 3 sg. păscú; conj. prez. 3 să páscă; ger. păscấnd; part. păscút temporarpaște

a paște bobocii / muștele / vântul expr. a pierde vremea fără rost. temporarapaștebobocii

pasc, păscút, a páște v. tr. (lat. páscere, pastum, a paște: it. páscere, pv. paiser, f. paître, sp. pacer, pg. pascer.Pasc, paștĭ, paște, paștem, paștețĭ, pasc; pășteam; păscuĭ; păscusem; să pasc, să paștĭ, să pască. V. păstor, pășune). Mănînc ĭarba care crește, vorbind de vite și gîște: calu paște ĭarbă pe cîmp, a păscut toată ĭarba. Păzesc la pășune: a paște boiĭ, bobociĭ. Fig. Pîndesc, aștept ca să prind orĭ să lovesc: de mult îl pasc eŭ pe hoțu ăsta, de mult îl păștea păcatu orĭ moartea. Perd [!] timpu: nu știŭ ce paște el acolo. A paște bobociĭ saŭ vîntu, a pĭerde timpu. verb tranzitivpasc

!páște-vấnt s. m. și f., g.-d. lui páște-vấnt; pl. páște-vấnt verb tranzitivpaște

paște v. 1. a mânca iarbă, vorbind de animale: calul să pască unde va voi; 2. a duce la pășune: oaia ce mi-a dat-o s’o pasc; a paște vânt, a pierde vremea în zadar: mulți nerozi pasc vântul PANN; 3. fig. a pândi: de când îi pașc eu, că doar i-oiu prinde AL.; a paște păcatul pe cineva, a-l pândi; 4. a aștepta: nu știi ce păcat te paște CR.; 5. a amenința: moartea te paște AL. [Lat. PASCERE. Sensurile figurate sunt imagini pastorale: s´a zis întâi, boul paște pe luncă, apoi, un gând mă paște]. verb tranzitivpaște

páște (pásc, păscút), vb.1. A pășuna. – 2. A păzi vitele la păscut. – 3. (Rar) A hrăni, a alimenta. – 4. A păstori o turmă de credincioși. – 5. A amenința, a pîndi, a urmări. – Mr. pascu, păscut, paștire, megl. pascu, păscut. Lat. pascĕre (Pușcariu 1282; Candrea-Dens., 1353; REW 6263), cf. vegl. puoskro, it. pascere, logud. paskere, prov. paiser, cat. paixer, sp. pacer, port. pascer. După Șeineanu, Semasiol., 69, ultimul sens s-ar datora unei influențe ebraice, ipoteză inutilă, dat fiind că, din punct de vedere al păstorului, a paște animalele nu înseamnă altceva decît „a aștepta supraveghind”. Der. păscare, s. f. (păscut; pășune; loc în care se așteaptă și se prinde mingea, în anumite jocuri), după păscut, ca nascare din născut (Tiktin); păscut, s. n. (pășunat); păscătoare, s. f. (Bucov., pășune); păscui, vb. (a presimți, a bănui), din vb. paște 5. – Cf. păstor, pășune. verb tranzitivpaște

PÁȘTE1, pasc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A întreține, a cultiva, a dezvolta stări sufletești etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A păzi animalele care pasc (1), a duce la pășune; a păstori, a pășuna. ◊ Expr. (Fam.) Ce paști aici? se spune ca mustrare celui care nit și-a făcut datoiia, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paște muștele (sau vântul, bobocii) = a pierde vremea fără rost. A-l paște (pe cineva) gândul = a fi preocupat de ceva. A paște pe cineva = a urmări pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rău. N-am păscut porcii (sau gâștele, bobocii etc.) împreună, se spune pentru a-i atrage cuiva atenția că-și permite prea multe, ◊ Compus: paște-vânt s. m. invar. = om fără căpătâi, pierde-vară. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmări cu perseverență, a amenința dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neașteptate; a pândi. ♦ Expr. Să nu te pască păcatid să... = să nu cumva să..., nu care cumva să... A-l paște pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia) = a-l amenința pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia). – Lat. pascere. verb tranzitivpaște

paște-vî́nt m., gen. al luĭ. Rar. Perde-vară [!], leneș: un paște-vînt, niște paște-vînt. verb tranzitivpaștevînt

paște-vânt m. pierde-vară. verb tranzitivpaștevânt

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluipaște

paște   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)paște paștere păscut păscând singular plural
păscând pașteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) pasc (să)pasc pășteam păscui păscusem
a II-a (tu) paști (să)paști pășteai păscuși păscuseși
a III-a (el, ea) paște (să)pășteai păștea păscu păscuse
plural I (noi) paștem (să)paștem pășteam păscurăm păscuserăm
a II-a (voi) pașteți (să)pașteți pășteați păscurăți păscuserăți
a III-a (ei, ele) pasc (să)pască pășteau păscu păscuseră
paște   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular paște
plural paște
genitiv-dativ singular pașteți paștelor
plural
paște   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular paște
plural paște
genitiv-dativ singular pașteți paștelor
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z