păsui definitie

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă verb tranzitiv păsui

păsuì v. a da pas, a îngădui la achitarea unei sume: mai păsuește câteva luni NEGR. verb tranzitiv păsuì

PĂSUͲ, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen. verb tranzitiv păsui

PĂSU͹, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas³ + suf. -ui. verb tranzitiv păsui

FASÓLE, (rar) fasole, s. f. 1. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cultivată pentru fructele și se­mințele sale folosite în alimentație (Phaseolus vulgaris). Dorul la voinic sărac Ca fasolea pe arac. TEODORESCU, P. P. 276. ◊ Fasole-oloagă v. olog. Fasole-țucără v. țucără. 2. Păstaia plantei descrise mai sus, de culoare verde sau galbenă; boabele albe, roșiatice sau pestrițe, care se află în interiorul păstăii. Fasole verde. Fasole boabe. ▭ Ce e în sacul ăla marele ? – Ei, dară ce nu e; aia întreabă-mă; mă­lai, fasole, pastramă, pește sărat, ceapă, ardei, usturoi. ISPI­RESCU, L. 268. ♦ Fig. (La pl.; glumeț) Dinți. Gura logofătului n-are buze. De aceea i se văd totdeauna fasolele. STANCU, D. 190. 3. Mîncarea preparată din fructul plantei (boabe sau păstăi). De la oala cu fasole mîncată împreună cu argații, trecu la lapte dulce, la smîntînă. CAMILAR, TEM. 64. – Variante: (regional) fasólă (ȘEZ. IV 110), fasúlă, fasúle, făsúle (SBIERA, P. 10), păsúlă (BIBICESCU, P. P. 53) s. f., făsúi (TEODORESCU, P. P. 315), păsúi s. m. verb tranzitiv fasole

păsuĭésc v. tr. (d. pas 1 orĭ d. păs 1, adică „sufer, răbd”). Aștept, tolerez, îngăduĭ: zice să-l păsuĭeștĭ pînă Lunĭ, că-țĭ plătește tot. verb tranzitiv păsuĭesc