păstaie definitie

păstáie (păstắi), s. f. – Teacă, coajă. – Var. păstare, păstău, înv. postaie. Mr. păstal’e, pistal’e. Origine îndoielnică. Mr. pare să indice prezența unui etimon lat. terminat în -alia; s-a propus *pistalia, din pistare „a urlui” (Candrea-Dens., 1351; Pascu, I, 143; Graur, BL, V, 109); *quassitalia, din quassare „a rupe” (Pușcariu, Dacor., III, 679); *pyxitalia, din pyxis „capsulă” (Giuglea, Dacor, X, 60); sau din alb. pištaië (Candrea). Nici una din aceste explicații nu pare suficientă. – Der. păstăios, adj. (cu păstăi, cu coajă). Din rom. provine rut. pastaja. substantiv feminin păstaie

păstaie, păstăi s. f. (er.) vagin substantiv feminin păstaie

păstáĭe (vest) f., pl. aĭ, și păstáre (est), pl. ărĭ (cp. cu alb. pištaĭă orĭ lat. *pĭstalia, fiind-că trebuĭe bătute saŭ îmblătite ca să se desfacă boabele, de unde și rut. pastáĭa. V. pisez, pistă). Teaca (silicula) în care-s închise semințele papilionaceelor (fasolea, salcîmu, roșcovu), cruciferelor (varza, rapița), ș. a. – Și postaĭe (Lex. Bud.). substantiv feminin păstaĭe

păstaie f. Mold. pojghiță: păstaie de fasole, de ardeiu. [Origină necunoscută]. substantiv feminin păstaie

păstáie, păstăi, s.f. – Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor. Păstăi, poreclă pentru locuitorii din satul Sârbi (com. Fărcașa). – Cuv. autohton (Russu 1981: 368, Brâncuși 1983), cf. alb. pistaë. substantiv feminin păstaie

păstáie s. f., art. păstáia, g.-d. art. păstắii; pl. păstắi, art. păstắile (-tă-i-) substantiv feminin păstaie

PĂSTÁIE, păstăi, s. f. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, format din două valve în care sunt închise semințele; teacă. [Pr.: -ta-ie] – Cf. alb. pistaë. substantiv feminin păstaie