păcălésc (vest) și pîcîlésc (est) v. tr. (d. Păcală, Pîcală; ceh. pekliti se, a se chinui). Vechĭ. Înșel. Azĭ. Amăgesc ca să rîd de cineva. Amăgesc, înving pin [!] glumă, pin spirit. Amăgesc, înșel, escrochez: m´a păcălit cu o sută de francĭ. V. refl. Mă înșel, nu găsesc ce așteptam: m´am dus la teatru, dar m´am păcălit, că era o pĭesă urîtă. temporar păcălesc
păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă verb tranzitiv păcăli
păcălì v. 1. a juca un renghiu cuiva, a-și bate joc de el; 2. a amăgi cu malițiozitate. verb tranzitiv păcălì
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela.- Et. nec. verb tranzitiv păcăli
păcălésc (vest) și pîcîlésc (est) v. tr. (d. Păcală, Pîcală; ceh. pekliti se, a se chinui). Vechĭ. Înșel. Azĭ. Amăgesc ca să rîd de cineva. Amăgesc, înving pin [!] glumă, pin spirit. Amăgesc, înșel, escrochez: m´a păcălit cu o sută de francĭ. V. refl. Mă înșel, nu găsesc ce așteptam: m´am dus la teatru, dar m´am păcălit, că era o pĭesă urîtă. verb tranzitiv păcălesc
păcăli | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a) păcăli | păcălire | păcălit | păcălind | singular | plural | ||
păcălind | păcăliți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | păcălesc | (să) păcălesc | păcăleam | păcălii | păcălisem | |
a II-a (tu) | păcălești | (să) păcălești | păcăleai | păcăliși | păcăliseși | ||
a III-a (el, ea) | păcălește | (să) păcăleai | păcălea | păcăli | păcălise | ||
plural | I (noi) | păcălim | (să) păcălim | păcăleam | păcălirăm | păcăliserăm | |
a II-a (voi) | păcăliți | (să) păcăliți | păcăleați | păcălirăți | păcăliserăți | ||
a III-a (ei, ele) | păcălesc | (să) păcălească | păcăleau | păcăliră | păcăliseră |