OXIDÁRE s.f. Acțiunea de a (se) oxida și rezultatul ei; ruginire, oxidație. [< oxida]. substantiv femininoxidare
OXIDÁRE, oxidări, s. f. Acțiunea de a (se) oxida și rezultatul ei; oxidație. – V. oxida. substantiv femininoxidare
*oxidațiúne f. (d. oxidez). Acțiunea de a saŭ de a se oxida. – Și -áție și -áre. substantiv femininoxidațiune
OXIDÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) combina cu oxigenul; a reacționa cu alte substanțe, cedând electroni. 2. A (se) acoperi cu oxid, a rugini. [< fr. oxyder]. verb tranzitivoxida
OXIDÁ vb. tr., refl. 1. a (se) combina cu oxigenul; a reacționa cu alte substanțe, cedând electroni. 2. a (se) acoperi cu oxid, a rugini. (< fr. oxyder) verb tranzitivoxida
oxidá (a ~) vb., ind. prez. 3 oxideáză verb tranzitivoxida
oxidà v. a (se) schimba în oxid: aerul oxidează fierul. verb tranzitivoxidà
OXIDÁ, oxidez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) combina cu oxigenul; a reacționa cu alte substanțe, cedând electroni. ♦ A (se) acoperi cu oxid; a rugini. – Din fr. oxyder. verb tranzitivoxida
*oxidéz v. tr. (d. oxid). Prefac în oxid saŭ acoper [!] cu o pătură oxidată. V. refl. Mă prefac în oxid: feru [!] se oxidează (ruginește) la umezeală. verb tranzitivoxidez
oxidare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | oxidare | oxidarea |
plural | oxidări | oxidările | |
genitiv-dativ | singular | oxidări | oxidării |
plural | oxidări | oxidărilor |