OXIDÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) combina cu oxigenul; a reacționa cu alte substanțe, cedând electroni. 2. A (se) acoperi cu oxid, a rugini. [< fr. oxyder]. verb tranzitivoxida
OXIDÁ vb. tr., refl. 1. a (se) combina cu oxigenul; a reacționa cu alte substanțe, cedând electroni. 2. a (se) acoperi cu oxid, a rugini. (< fr. oxyder) verb tranzitivoxida
oxidá (a ~) vb., ind. prez. 3 oxideáză verb tranzitivoxida
oxidà v. a (se) schimba în oxid: aerul oxidează fierul. verb tranzitivoxidà
OXIDÁ, oxidez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) combina cu oxigenul; a reacționa cu alte substanțe, cedând electroni. ♦ A (se) acoperi cu oxid; a rugini. – Din fr. oxyder. verb tranzitivoxida
*oxidéz v. tr. (d. oxid). Prefac în oxid saŭ acoper [!] cu o pătură oxidată. V. refl. Mă prefac în oxid: feru [!] se oxidează (ruginește) la umezeală. verb tranzitivoxidez
oxida verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)oxida | oxidare | oxidat | oxidând | singular | plural | ||
oxidând | oxidați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | oxidez | (să)oxidez | oxidam | oxidai | oxidasem | |
a II-a (tu) | oxidezi | (să)oxidezi | oxidai | oxidași | oxidaseși | ||
a III-a (el, ea) | oxidează | (să)oxidai | oxida | oxidă | oxidase | ||
plural | I (noi) | oxidăm | (să)oxidăm | oxidam | oxidarăm | oxidaserăm | |
a II-a (voi) | oxidați | (să)oxidați | oxidați | oxidarăți | oxidaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | oxidează | (să)oxideze | oxidau | oxidară | oxidaseră |