otravă definitie

otrávă (otrắvi), s. f. s.f. – 1. Venin. – 2. Harpie. – 3. (Arg.) Femeie de stradă, prostituată. – Megl. utroavă. Sl. otrava (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 151; Conev 93), cf. bg., sb. otrov, bg. otrav, ceh. otrava. – Der. otrăvi, vb. (a învenina, a intoxica), din sl. otraviti; otrăvicios, adj. (veninos); otrăvitor, adj. (veninos, toxic); contraotravă, s. f. (antidot), format după fr. contre-poison. substantiv feminin otravă

OTRAVĂ adormire, agheasmă, dedițel. substantiv feminin otravă

otrávă f., pl. ăvĭ și otrăvurĭ (vsl. bg. rus. otráva; bg. și otrova. V. otrăvesc). Venin, substanță toxică, substanță care ucide. Fig. Amărăcĭune, întristare. substantiv feminin otravă

!otrávă (o-tra-) s. f., g.-d. art. otrắvii; (soiuri) pl. otrắvuri substantiv feminin otravă

otravă f. 1. substanță ce poate altera organismul și chiar a-l distruge; 2. fig. amărăciune. [Slav. OTRAVA]. substantiv feminin otravă

otravă, otrăvuri s. f. (peior.) 1. femeie urâtă. 2. om rău. substantiv feminin otravă

OTRÁVĂ, (3) otrăvuri, s. f. 1. Substanță care, introdusă în organism (în cantități relativ reduse), provoacă, prin acțiunea sa chimică, tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. 3. (La pl.) Diferite feluri de otravă. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava. substantiv feminin otravă

a fi mare otravă expr. (intl.) a fi rutinat, a avea o experiență bogată; a nu putea fi înșelat. substantiv feminin afimareotravă