otravă definitie

otrávă (otrắvi), s. f. s.f. – 1. Venin. – 2. Harpie. – 3. (Arg.) Femeie de stradă, prostituată. – Megl. utroavă. Sl. otrava (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 151; Conev 93), cf. bg., sb. otrov, bg. otrav, ceh. otrava. – Der. otrăvi, vb. (a învenina, a intoxica), din sl. otraviti; otrăvicios, adj. (veninos); otrăvitor, adj. (veninos, toxic); contraotravă, s. f. (antidot), format după fr. contre-poison. substantiv femininotravă

OTRAVĂ adormire, agheasmă, dedițel. substantiv femininotravă

otrávă f., pl. ăvĭ și otrăvurĭ (vsl. bg. rus. otráva; bg. și otrova. V. otrăvesc). Venin, substanță toxică, substanță care ucide. Fig. Amărăcĭune, întristare. substantiv femininotravă

!otrávă (o-tra-) s. f., g.-d. art. otrắvii; (soiuri) pl. otrắvuri substantiv femininotravă

otravă f. 1. substanță ce poate altera organismul și chiar a-l distruge; 2. fig. amărăciune. [Slav. OTRAVA]. substantiv femininotravă

otravă, otrăvuri s. f. (peior.) 1. femeie urâtă. 2. om rău. substantiv femininotravă

OTRÁVĂ, (3) otrăvuri, s. f. 1. Substanță care, introdusă în organism (în cantități relativ reduse), provoacă, prin acțiunea sa chimică, tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. 3. (La pl.) Diferite feluri de otravă. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava. substantiv femininotravă

a fi mare otravă expr. (intl.) a fi rutinat, a avea o experiență bogată; a nu putea fi înșelat. substantiv femininafimareotravă