otgon definitie

odgón n., pl. oane (vsl. otŭ-gonŭ, goană, [sîrb. nsl. odgon, rus. otgon], d. otŭgonitĭ, a respinge, a goni; ceh. odhon, „goană” și „o măsură agrară”, ca și rom. pogon. V. gonesc, dojănesc, pogon, prigoană, prihană). Funie foarte groasă cu care se lasă în becĭ butoaĭele, se leagă de mal corăbiile ș. a. (cablu). O veche măsură agrară de 16, 18, 20 (și chear și de 30) de stînjenĭ. – Răŭ scris otgon. substantiv neutruodgon

otgón, V. odgon. substantiv neutruotgon

OTGÓN s. n. v. odgon. substantiv neutruotgon