1) ostășésc, -eáscă adj. (d. ostaș). De ostaș, militar. adjectivostășesc
ostășesc a. militar. adjectivostășesc
OSTĂȘÉSC, -EÁSCĂ, ostășești, adj. De ostaș; militar, milităresc. – Ostaș + suf. -esc. adjectivostășesc
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă verbostăși
ostășì v. a servi ca ostaș, a se lupta: un popor ce ostășise atâtea veacuri BĂLC. verbostășì
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. verbostăși
2) ostășésc v. intr. (d. ostaș). Funcționez ca ostaș. verbostășesc
ostășesc | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | ostășesc | ostășescul | ostășească | ostășeasca |
plural | ostășești | ostășeștii | ostășești | ostășeștile | |
genitiv-dativ | singular | ostășesc | ostășescului | ostășești | ostășeștii |
plural | ostășești | ostășeștilor | ostășești | ostășeștilor |