ostróv (ostroáve), s. n. – Insulă. Sl. ostrovu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Miklosich, Lexicon, 522). – Der. ostrovean, adj. (insular). Înv., se folosește numai pentru a desemna insulele Dunării. substantiv neutru ostrov
ostrov, ostroave s. n. închisoare. substantiv neutru ostrov
ostróv n., pl. oave (vsl. bg. ostrovŭ, insulă, d. struĭa, curent; sîrb. ostrov, ostrovo, rus. óstrov). Insulă, scruntar. – Și óstrov, pl. óstrove (Vechĭ. Azĭ Olt.). substantiv neutru ostrov
ostróv s. n., pl. ostroáve substantiv neutru ostrov
OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ. substantiv neutru ostrov
Ostrov n. 1. numele unor insule locuite (Ostrovul Corbului, Ostrovul Mare) în jud. Mehedinți; 2. orășel în jud. Constanța, port pe Dunăre: 3700 loc. Punct strategic. temporar ostrov
| ostrov substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | ostrov | 'ostrovul |
| plural | ostroave | ostroavele | |
| genitiv-dativ | singular | 'ostrov | ostrovului |
| plural | ostroave | ostroavelor | |