ostróv (ostroáve), s. n. – Insulă. Sl. ostrovu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Miklosich, Lexicon, 522). – Der. ostrovean, adj. (insular). Înv., se folosește numai pentru a desemna insulele Dunării. substantiv neutruostrov
ostróv n., pl. oave (vsl. bg. ostrovŭ, insulă, d. struĭa, curent; sîrb. ostrov, ostrovo, rus. óstrov). Insulă, scruntar. – Și óstrov, pl. óstrove (Vechĭ. Azĭ Olt.). substantiv neutruostrov
ostróv s. n., pl. ostroáve substantiv neutruostrov
OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ. substantiv neutruostrov
Ostrov n. 1. numele unor insule locuite (Ostrovul Corbului, Ostrovul Mare) în jud. Mehedinți; 2. orășel în jud. Constanța, port pe Dunăre: 3700 loc. Punct strategic. temporarostrov
ostrov substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | Ostrov | — |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — |