ostropắț (-țuri), s. n. – (Mold.) Fel de mîncare din carne de pasăre sau de vînat cu sos picant cu oțet și usturoi. – Var. (Munt.) ostropel. Comp. din sl. ostro- „picant, înțepător”, cu bg., sb. pečeno „friptură”, pentru comp., cf. bg. ostrovrăh „ascuțit la vîrf”, ostroglav „cu cap ascuțit” etc. Cf. Cihac, II, 232 (după Tiktin, din ostrop ‹ sl. ostru și sl. drobu „potroace”; după Scriban, din sl. *ostropici). substantiv neutruostropăț
ostropắț (est) n., pl. ețe și ățurĭ, și ostropĭél (vest) n., pl. e (vsl. *ostropĭcĭ, d. ostrŭ, ascuțit, aspru, acru; sîrb. ostika, oțet). Mîncare de puĭ cu sos de oțet, usturoĭ și făină. substantiv neutruostropăț
ostropăț (ostropel) n. tocană de miel cu usturoiu: avusesem poftă să mănânc un ostropăț AL. [Origină necunoscută]. substantiv neutruostropăț
OSTROPẮȚ s. n. v. ostropeț. substantiv neutruostropăț
OSTROPÉȚ, ostropețuri, s. n. (Reg.) Ostropel. ◊ Expr. A umbla cu ostropețul = a umbla din casă în casă, invitând la ospățul de a doua zi după cununie. [Var.: ostropắț s. n.] – Et. nec. substantiv neutruostropeț
ostropăț | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ostropăț | ostropățul |
plural | ostropățuri | ostropățurile | |
genitiv-dativ | singular | ostropăț | ostropățului |
plural | ostropățuri | ostropățurilor |