ostracism definitie

OSTRACÍSM s.n. (În Grecia antică) Alungare, îndepărtare temporară a unui cetățean din viața publică, pe care o hotăra poporul prin vot scris pe o scoică; ostracizare. ♦ (Fig.) Proscriere; exilare, excludere. [< fr. ostracisme, cf. gr. ostrakon – cochilie]. substantiv neutruostracism

OSTRACÍSM s. n. 1. (în Grecia antică) îndepărtare temporară a unui cetățean din viața publică, pe care o hotăra poporul prin vot scris pe o scoică. 2. (fig.) proscriere; ostracizare. (< fr. ostracisme) substantiv neutruostracism

*ostracízm n. (vgr. ostrakismós, d. óstrakon, țest, troacă, coajă, scoĭcă, [după obiceĭu de a vota scriind pe o scoĭcă]. V. ostrac). La vechiĭ Grecĭ, judecată pin [!] care poporu, pin vot universal, exila pe zece anĭ un cetățean care părea periculos libertățiĭ publice. Fig. Excludere, proscripțiune [!]. – Obiceĭu ostracizmuluĭ exista maĭ ales la Atena și a fost stabilit după căderea luĭ Pisistrate și a celor doĭ fiĭ aĭ luĭ. Așa aŭ fost exilațĭ succesiv Miltiade, Temistocle, Aristide, Cimone. Această pedeapsă nu era infamantă și nu atrăgea confiscarea averiĭ. substantiv neutruostracizm

ostracísm s. n. substantiv neutruostracism

ostracism n. 1. judecata prin care Atenienii exilau pentru zece ani pe cetățeni, al căror renume și popularitate puteau deveni un pericol pentru libertate (voturile se scriau pe o scoică, sau ostrakon, de unde și numele); 2. fig. lege, sentiment de excluziune. substantiv neutruostracism

OSTRACÍSM s. n. 1. Formă de judecată a adunării poporului, în vechea Atenă, prin care un cetățean, considerat primejdios pentru libertatea și securitatea regimului, era exilat temporar. 2. Persecuție, ostracizare. – Din fr. ostracisme. substantiv neutruostracism