ostoi definitie

ostóĭ n., pl. inuz. oaĭe saŭ urĭ. Vest. Potolire, alinare. verb tranzitivostoĭ

ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă verb tranzitivostoi

osteì v. Mold, a înceta, a se liniști: lumea nu mai osteia de a veni. [Și ostoì = Slav. USTOĬATI, a sta]. verb tranzitivosteì

ostoì v. V. osteì: negru-mi ostoia, de spume mă curăța POP. verb tranzitivostoì

ostoí (ostoiésc, ostoít), vb. – A calma, a liniști. – Var. ostoia, ostei(a), ostia, ustoia, ust(e)ia. Sl. ustojati „a domina” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 364). – Der. ostoi, s. n. (odihnă, răgaz), deverbal construit modern. verb tranzitivostoi

OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. verb tranzitivostoi

OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. verb tranzitivostoi

OSTOIÁ vb. I v. ostoi. verb tranzitivostoia

ostoĭésc v. tr. (vsl. ustoĭati, a sta ustativi, a opri [staviti, stati-stanon, a se opri], ustati-ustanon, a sta, a rămînea, ustaniti sen, a se pune, a se așeza; rus. ustáti, ustavatĭ, a osteni [intr.]. V. pre- și pri-stoĭesc, ostenesc, postată, stavă, stavilă, stăvesc). Rar azĭ. Alin, potolesc: speriate de țipetele eĭ, îĭ ĭeșiră înainte ostoind-o (Rebr. 145), a ostoi durerea. V. refl. Îl rugă să se ostoĭască (Rebr. 167); vîntu, durerea s´a ostoit. V. intr. Mă potolesc: vîntu, durerea a ostoit. – Și osteĭesc, ostoĭez, osteĭez, ostiez (Munt.). Maĭ vechĭ ust-. V. ogoĭesc, oteșesc, contenesc, încetez, staŭ, tinchesc. verb tranzitivostoĭesc

usteĭésc, -ĭéz, -oĭésc, -oĭéz, V. ostoĭesc. verb tranzitivusteĭesc