ostentativ definitie

OSTENTATÍV, -Ă adj. Făcut cu ostentație; provocator; ostentatoriu. [Cf. germ. ostentativ, it. ostentativo, fr. ostentatif]. adjectiv ostentativ

OSTENTATÍV, -Ă adj. cu ostentație; provocator; ostentatoriu. (< germ. ostentativ, it. ostentativo) adjectiv ostentativ

*ostensíbil, -ă adj. (fr. ostensible, cuv. de formațiune greșită în locu vechĭuluĭ ostensif). Răŭ zis îld. ostentativ. adjectiv ostensibil

*ostentatív, -ă adj. (format d. lat. ostentatus, arătat, d. ostentare, a tot arăta, frecŭentativu d. osténdere, a arăta. V. tind). Făcut cu ostentațiune, demonstrativ: plecare ostentativă. Adv. Cu ostentațiune: a pleca ostentativ. adjectiv ostentativ

ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve adjectiv ostentativ

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. adjectiv ostentativ

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ostentativ

ostentativ   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ostentativ ostentativul ostentati ostentativa
plural ostentativi ostentativii ostentative ostentativele
genitiv-dativ singular ostentativ ostentativului ostentative ostentativei
plural ostentativi ostentativilor ostentative ostentativelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z