osteni definitie

oșteán m., pl. enĭ (d. oaste). Rar azĭ. Ostaș, soldat. substantiv masculinoștean

oșteán (înv., pop.) s. m., pl. oșténi substantiv masculinoștean

oștean m. ostaș. substantiv masculinoștean

OȘTEÁN, oșteni, s. m. (Înv. și pop.) Soldat, militar, ostaș. – Oaste + suf. -ean. substantiv masculinoștean

ostení (ostenésc, ostenít), vb.1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit). verb tranzitivosteni

ostení, ostenesc, vb. intranz. – 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: “Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți” (Antologie 1980: 154). – Din sl. ustanon (DEX). verb tranzitivosteni

ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 osteneáscă verb tranzitivosteni

ostenì v. 1. a cauza osteneală: cine se grăbește, curând ostenește; 2. a fi ostenit; 3. a-și pune toate puterile, a lucra cu inimă. [Slav. USTANO, a înceta, a sta, a rămânea; rus. USTANIE, osteneală]. verb tranzitivostenì

OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’. verb tranzitivosteni

ostenésc v. intr. (din maĭ vechĭu ustenesc, d. vsl. ustaniti sen, a se pune, a se așeza. V. ostoĭesc). Obosesc, perd [!] puterea: de mult ce am mers, am ostenit. V. tr. Obosesc, te fac să perzĭ [!] puterea: lasă calu´n pas (saŭ la pas) ca să nu-l osteneștĭ degeaba. V. refl. Mă silesc din greŭ: mult m´am ostenit pîn´am ajuns. V. odihnesc. verb tranzitivostenesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiosteni

osteni  verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)osteni ostenire ostenit ostenind singular plural
ostenind osteniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ostenesc (să)ostenesc osteneam ostenii ostenisem
a II-a (tu) ostenești (să)ostenești osteneai osteniși osteniseși
a III-a (el, ea) ostenește (să)osteneai ostenea osteni ostenise
plural I (noi) ostenim (să)ostenim osteneam ostenirăm osteniserăm
a II-a (voi) osteniți (să)osteniți osteneați ostenirăți osteniserăți
a III-a (ei, ele) ostenesc (să)ostenească osteneau osteni osteniseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z