osteneală definitie

osteneálă f., pl. elĭ și (vechĭ) ele. Starea celuĭ ostenit, oboseală: nu maĭ pot merge de osteneală. Dificultate, greutate, muncă: după (saŭ cu) multă osteneală (saŭ ostenelĭ), am reușit. A-țĭ da osteneală să (fr. se donner la peine de), a te sili să (facĭ ceva). substantiv feminin osteneală

osteneálă, osteneli, s.f. – (înv.) Oboseală, istovire: “Să-mi dai o cupă de zin, / Să o beau pe osteneală” (Papahagi 1925: 187). – Din osteni “a obosi” + -eală. substantiv feminin osteneală

osteneálă s. f., g.-d. art. ostenélii; pl. ostenéli substantiv feminin osteneală

osteneală f. 1. slăbire ce urmează după o muncă grea sau după o treabă anevoioasă; 2. lucrare penibilă. substantiv feminin osteneală

OSTENEÁLĂ, osteneli, s. f. 1. Starea celui ostenit; oboseală; istovire, extenuare. ◊ Expr. (A fi) rupt (sau frânt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, de istovit. 2. Muncă grea, obositoare, extenuantă; efort, trudă, strădanie. ◊ Expr. A-și da (toată) osteneala = a depune toate eforturile, a-și da toată silința, a se strădui. – Osteni + suf. -eală. substantiv feminin osteneală